Noul Cod Penal: Cine ar putea scăpa de condamnare

presedintele-traian-basescu-a-promulgat-legea-pentru-noul-cod-penal
presedintele-traian-basescu-a-promulgat-legea-pentru-noul-cod-penal

Noul Cod Penal ar putea scăpa de la condamnare acuzații din 20 de dosare penale de corupție, a declarat șeful DNA, Laura Codruța Kovesi. Explicația: poate interveni termenul de prescripție ceea ce înseamnă că dosarele se închid, învinuiții scapă. 

În noul Cod Penal au scăzut pedepsele și termenele de prescripție. Cifra de 20 de dosare penale de corupție care vor fi închise este rezultanta unei analize a DNA făcută la dosarele de corupţie aflate pe rolul instanţelor.

Datele au fost transmise în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, procurori de la Parchetul General şi DNA, judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti de la instituţiile îndrituite să urmărească respectarea legii în domeniul achiziţiilor publice, scrie pesurse.ro.

Printre persoanele politice care vor beneficia de prevederile din noul Cod Penal se numără: Marian Oprișan, Nicuşor Constantinescu și Radu Mazăre. Marian Oprişan este învinuit în dosarul "Căprioara". El este acuzat de abuz în serviciu, folosirea banilor în alte scopuri decât cele declarate, fals şi uz de fals au fost săvârşite între 2003 şi 2005. Dacă intră în vigoare noile Coduri Penale, faptele lui Oprişan se prescriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel