Codul Rutier se va mofica din 19 ianuarie 2013. Legea nr. 203/2012 pentru modificarea si completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 760, din 12 noiembrie 2012, după ce a fost adoptată de deputați la final de octombrie și de senatori în septembrie. Principala modificare se referă la reînnoirea permisului auto care se va face în urma vizitei medicale.
Potrivit noilor reglementări, ce se vor aplica din data de 19 ianuarie 2013, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce înseamnă că pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere.
Pentru conducerea moppedelor este necesar un permis de categoria AM, care poate fi obţinut doar de tinerii care au cel puţin 16 ani împliniţi. Permisul AM este valabil 10 ani, iar obţinerea lui depinde de susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor, dar şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului.
Permisul de conducere categoria B este valabil 10 ani dar, dacă până acum reînnoirea înainte de data expirării se făcea doar în urma unui drum la Poliţie, o nouă lege vine să schimbe acest lucru. Reînnoirea se va face doar în urma unui control medical.
“Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează la expirarea valabilităţii documentului, după efectuarea examinării medicale prevăzute la la art.22” scrie în art 9 al legii 203, publicată ieri în Monitorul Oficial.
Iată ce scrie la articolul 22:
Art. 22. - (1) Conducatorii de autovehicule sau tramvaie trebuie sa aiba cunostintele si indemanarea necesare conducerii si sa fie apti din punct de vedere medical si psihologic.
(2) Conducatorii prevazuti la alin. (1) vor fi verificati periodic din punct de vedere medical si psihologic. Politia poate propune examinarea medicala sau psihologica, precum si verificarea cunoasterii regulilor de circulatie a conducatorilor de autovehicule sau tramvaie ori de cate ori constata ca acestia, prin modul de conducere sau comportamentul lor in trafic, pun in pericol siguranta circulatiei.
(3) Verificarea medicala si psihologica prevazuta la alin. (1) si (2) se efectueaza In conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii si familiei si al ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei.
Pentru conducerea mopedelor va fi obligatoriu un permis de categoria AM. Acesta poate fi obţinut doar de tinerii care au împlinit 16 ani. Permisul AM este valabil 10 ani, iar obţinerea lui depinde de susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor, dar şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului.
Pentru biciclişti: dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
Noul Cod Rutier reglementează și circulația pe biciclete. Astfel, pot fi sancționați cu amenzi din clasa a III-a de sancțiuni (de la 6 la 8 puncte-amenda) și " nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News