Noul consilier onorific al premierului este Mihai Varlam

Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

Premierul României are un nou consilier onorific, Mihai Varlam.

Premierul Nicolae Ciucă a acordat calitatea de consilier onorific lui Mihai Varlam printr-o decizie publicată, vineri, în Monitorul Oficial, citat de Agerpres. Conform deciziei, activitatea lui Mihai Varlam este neremunerată.

Conform CV-ului public al lui Mihai Varlaam, acesta este afiliat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea. În prezent este director al Centrului Național pentru Hidrogen și Pile de Combustie, ocupând această funcție încă din 2008. În trecut, a fost cercetător al Joint Research Centre din Geel, Belgia.

Prin alte decizii ale şefului Executivului, Stana Simona Ţeighiu-Jurj şi Florin Alexandru Gavril au fost numiţi în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu. 

Marcel Boloș, propus pentru Ministerul Digitalizării

Marcel Boloș ar putea să fie propus ministru al Digitalizării, din partea PNL, conform unor surse DC News. Este fostul ministru al Fondurilor Europene.

Amintim că recent, la finalul lunii decembrie 2021, Marcel Boloş a fost numit de către premierul Ciucă în poziţia de consilier onorific. 

Marcel Boloş, cel care a ocupat, nu demult, funcţia de ministru al Fondurilor Europene, a fost ales de Nicolae Ciucă să ocupe poziţia de consilier onorific în domeniul finanțelor, bugetului și al fondurilor europene. 

Ministrul Cercetării, Florin Roman, care şi-a înaintat demisia în decembrie 2021, spunea că pleacă din funcţie "cu fruntea sus".

"Am înaintat azi demisia din funcţia de ministru, mulţumind premierului şi echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorbă îţi este răstălmăcită, când îţi asumi erori materiale, dar se ajunge la linşaj din prima zi de mandat este prea mult. Nu vreau ca acest scandal să afecteze activitatea Executivului", a scris Florin Roman, pe pagina sa de Facebook, la acel moment.

El a adăugat că se va întâlni în instanţă cu Dacian Cioloş, care i-a "lipit eticheta de plagiator fără ca o instanţă sau comisie să dea un verdict". Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel