Noul coronavirus în Rusia | De ce Putin gestionează criza COVID - 19 diferit de alte țări europene. Liderul opoziției acuză o ”operațiune criminală”

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, avea planuri mari pentru această primăvară, axate, în principal, pe evidențierea stabilității țării și proiectarea forței pe care o are. Dar agenda sa a fost deturnată de răspândirea coronavirusului și de o scădere dramatică a prețului petrolului și a rublei rusești. 

Alegeri prezidentiale 2024

Aprilie a fost marcată ca luna votului pentru aprobarea modificărilor Constituției care să îi permită lui Putin să rămână, în continuare, la putere. Mai ar fi luna paradei militare pentru celebrarea a 75 de ani de la "victoria asupra Germaniei fasciste". Dar starea de spirit care domnește acum este de incertitudine și nervozitate. Deocamdată, atât votul, cât și parada sunt oficial în picioare, iar Putin transmite o imagine de calm în vremuri tulburi.

Acesta a declarat că focarul covid-19 este "sub control" în Rusia datorită măsurilor sale luate "la timp", în timp ce mass-media de stat au criticat restul Europei pentru "mișcările greșite" luate în fața pandemiei și au evidențiat un "eșec al solidarității Uniunii Europene". În timp ce liderii europeni s-au concentrat pe carantină și izolare în gestionarea crizei, președintele Putin a călătorit în Crimeea pentru a sărbători șase ani de când Rusia a anexat teritoriul respectiv din Ucraina. Este o afișare deliberată a comportamentului obișnuit: președintele plecat de acasă, întâlnirea cu mulțimea și strângerea mâinilor, fără măsuri de „distanțare socială". Dar este doar un spectacol, scrie BBC MUNDO.

Toți cei care intră în contact strâns cu președintele Putin sunt examinați înainte pentru COVID - 19. Sunt testați toți bărbații care au primit medalii în Crimeea săptămâna aceasta, precum și personalul din Kremlin și jurnaliști acreditați.

"Considerăm că acesta este un pas justificat pentru ca președintele să își continue activitatea cu încredere", a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al președinției, Dmitry Peskov. Vladimir Putin nu a fost supus niciunui test COVID - 19.

"Nu are simptome, iar eu bat la lemn, se simte grozav și își continuă munca așa cum este programul", a explicat Peskov. Dar rata infectării în Rusia a început să crească. În ciuda observației președintelui Putin precum că noul coronavirus este ceva importat sau - după cum spune el - o „amenințare străină", măsurile de protecție cresc. Acestea includ de la închiderea frontierelor și a școlilor până la interzicerea adunărilor în masă. Dar nu există un ordin general de a rămâne acasă, iar vineri Kremlinul a insistat că „nu se discuta deloc despre o carantină la Moscova".

Mulți bănuiesc că reticența este direct legată de votul asupra Constituției și intenția de a-l asigura pe Putin de calea către realegere cât mai curând posibil. 

Liderul opoziției, Alexei Navalny, a avertizat că menținerea votului și, prin urmare, scoaterea pensionarilor în mijlocul pandemiei, ar fi o operațiune „criminală".

Oficialii au subliniat că votul ar putea fi totuși amânat din motive de securitate sau că ar putea fi făcut cu ajutorul Internetului. Cu toate acestea, comisia electorală a Rusiei a dezvăluit vineri planurile de a prelungi votul cu o săptămână și de a limita astfel aglomerația.

"Există o mare dorință de a efectua acest vot, de a nu-l suspenda", a spus analistul politic Konstantin Kalachev, sugerând că oficialii încă speră că "totul se va dispersa" și că Rusia va fi salvată de ce este mai rău. Pentru unii, această abordare a epidemiei în general este liniștitoare. Este o zicală aici care spune: cu cât cunoști mai puțin, cu atât vei dormi mai bine.

"Nu mai vrem să auzim nimic, este înfricoșător", a spus Ksenia, o vânzătoare de înghețată dintr-o suburbie din Moscova.

"Știm că trebuie să ne spălăm pe mâini și să nu ieșim prea mult, dar oamenii deja cumpără totul din magazine și este înfricoșător", a spus ea, conform BBC MUNDO.

Dar la doar câțiva kilometri de chioșcul său, un simbol al celei mai recente crize care lovește Rusia (și o mare parte a lumii) crește în fiecare zi: un nou spital temporar este construit cu viteză maximă pentru a servi până la 500 de pacienți cu COVID - 19. Ministerul Apărării a raportat că au fost exerciții de urgență pentru controlul virusului, iar toate regiunile ruse au fost puse în alertă ridicată.

Cu toate acestea, votul anunțat pe 22 aprilie pare să se țină. Este reforma prin care președintelui Putin i se conferă dreptul la încă două mandate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel