Noul coronavirus: Trebuie să mă spăl pe cap mai des? Ce șampon trebuie evitat în pandemia COVID - 19

Medicii au recomandat insistent să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, de mai multe ori pe zi, pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. Dar este necesar să vă spălați și părul? Avem răspunsul.

Alegeri prezidentiale 2024

”Studiile au arătat că noul coronavirusul poate trăi pe carton timp de 24 de ore, pe metal timp de 2 zile și pe plastic timp de 3 zile, dar părul nu a fost testat ca suprafață", explică dermatologul Hadley King citat de presa spaniolă.

”În general, virusurile nu rezistă pe suprafețe poroase precum părul, dar poate depinde de situație", avertizează el. "De exemplu, dacă părul  se acumulează pe o masă sau pe o perie de păr și conține particule virale, virusul ar putea trăi pe acea suprafață timp de 2-3 zile”, mai zice specialistul. Prin urmare, recomandarea este să curățați complet peria pe care o folosiți.

Trebuie să îndepărtați firele de păr care au rămas în perie, apoi să o puneți pe aceasta din urmă într-un recipient cu apă caldă și câteva picături de șampon.

În plus, este esențial să nu vă atingeți fața sau părul

”Părul viu de pe scalp poate fi bine protejat de uleiurile noastre naturale care au proprietăți antimicrobiene", explică dermatologul. "Virusul ar putea trece de pe mâini pe păr, dar dacă nu treceți cu degetele prin el, riscul este foarte mic", mai spune expertul citat de 20min.es.

De asemenea, este important să vă strângeți părul în coadă dacă veți merge la cumpărături, unde sunteți expuși noului coronavirus. ”Dacă mergeți în zone care ar putea fi contaminate, atunci nu ar strica să vă spălați părul atunci când ajungeți acasă", recomandă el. Dermatologul subliniată că riscul nu este același pe păr ca pe mâini.

Nu există un șampon special pentru acest tip de situație.

”Toate șampoanele conțin agenți tensioactivi care vor elimina murdăria, uleiul, bacteriile și virusurile", explică el. Dar recomandă evitarea șamponului uscat în timpul închiderii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel