Noul șef NATO, atac neașteptat la Putin: ieșire virulentă a norvegianului

Noul șef al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat un atac personal la adresa președintelui rus Vladimir Putin înainte de summit-ul G20. După o relativă acalmie, situația din Ucraina escaladează din nou, iar Vestul dă vina pe Rusia pentru aparenta violare a armistițiului semnat de Kiev și rebeli.

Într-un interviu pentru ziarul german Bild, Stoltenberg l-a învinovățit pe Putin pentru reacutizarea conflictului ucrainean. "Am văzut în ultimele zile cum Rusia a adus din nou tancuri, echipamente, artilerie și rachete de-a lungul graniței cu Ucraina. Președintele Putin a încălcat în mod clar termenii armistițiului și a violat din nou integritatea Ucrainei", a spus norvegianul. 

Cei mai puternici oameni din lume urmează să se întâlnească la summit-ul economic G20 din Australia. Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat îngrijorată de evoluția situației de la Kiev și a anunțat că va încerca să impună pe agenda discuțiilor și criza ucraineană. În timpul unei vizite în Noua Zeelandă, Merkel a spus că Putin trebuie să respecte armistițiul din Ucraina până la ultima literă. Rusia și separatiștii "trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei", a arătat ea.

Premierul britanic David Cameron a avertizat explicit Rusia că va suporta noi sancțiuni economice din cauza tensiunilor din Estul Ucrainei. Pe de altă parte, el a precizat că o atitudine responsabilă a Rusiei ar putea atrage ridicarea sancțiunilor impuse de Vest până la această fază a conflictului.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a tras un semnal de alarmă cu privire la reizbucnirea disputei armate între forțele Kievului și separatiști, identificând semnale că armistițiul este în pericol. "Ar fi un dezastru pentru Ucraina", a spus subsecretarul general Jen Anders Toyberg-Frandzen.

"Ultimul dictator al Europei" rupe tăcerea. Ce spune despre Putin și Ucraina

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel