Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, militează pentru mersul pe bicicletă

AttilaKorodi
AttilaKorodi
Alegeri prezidentiale 2024

Noul ministru al Mediului, Attila Korodi, militează pentru mersul pe bicicletă, demnitarul declarând miercuri că nu va ezita să vină la serviciu pe două roţi, pentru că dacă nu faci mişcare, "te mănâncă sistemul".

Attila Korodi spune că va veni în continuare la birou cu bicicleta. "O fac pentru că este o chestie normală, am făcut-o şi în Parlament. Am în portbagaj întotdeauna o bicicletă rabatabilă. Dar vă spun sincer, acum am trei biciclete care sunt date la pregătire de primăvară, cum se spune, la Miercurea Ciuc, aşa că sigur o să le folosesc!", a afirmat ministrul Mediului la RFI.

Korodi precizează că mergând cu bicicleta, se încarcă astfel cu energie: "Pentru mine asta nu înseamnă că-i legată de poziţia de ministru. Pur şi simplu, o fac din plăcere! Stresul nu poţi să-l combaţi decât prin mişcare şi sport, altfel nu ai nicio şansă, cum se spune, te mănâncă sistemul. Ai nevoie de aer liber, ai nevoie de un spaţiu în care să poţi să te reîncarci cu energie".

Întrebat dacă nu-l dezavantajează infrastructura din Bucureşti ca biciclist, Attila Korodi a spus: "Foarte multe piste au fost făcute, s-a mai construit, s-a mai încercat, chiar într-un stil al Bucureştilor. Trebuie să dăm şi exemple".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel