Cristina Coruț a fost numită, miercuri, de Guvern în funcţia de prefect al Capitalei, potrivit anunțului făcut de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, informează Agerpres.
Numirea Cristinei Coruţ, care a ocupat până în prezent funcţia de subprefect, survine în contextul în care fostul prefect al Capitalei, Mihai Atănăsoaiei a demisionat din funcție pentru a candida la Primăria sectorului 5, din partea PDL, la alegerile locale.
Cristina Coruț a fost subprefect al Capitalei în perioada aprilie 2006-iulie 2008 și în perioada octombrie 2009 și până în prezent.
În 2001, a fost numită consilier juridic la Primăria Generală a Capitalei, când primar era actualul președinte Traian Băsescu.
De la 1 martie 2005 și până la 5 aprilie 2006 a fost director executiv adjunct în cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, iar în 2009, pentru o perioadă scurtă de timp, a fost secretar general cu atribuții delegate de secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News