Prim-ministrul canadian Mark Carney a convocat alegeri anticipate pe 28 aprilie, argumentând că are nevoie de un mandat puternic pentru a face față amenințărilor președintelui Trump, într-o perioadă de tensiuni crescute între Canada și Statele Unite.
Duminică, prim-ministrul canadian Mark Carney a decis convocarea unor alegeri anticipate pe 28 aprilie, argumentând că are nevoie de un mandat solid pentru a face față presiunilor venite din partea președintelui american Donald Trump. Carney a declarat că Trump „vrea să ne distrugă pentru a prelua controlul asupra noastră", subliniind tensiunile din relațiile dintre cele două țări, care au fost afectate de măsurile economice luate de Trump, inclusiv taxele vamale și amenințările de anexare a Canadei ca al 51-lea stat american.
Deși alegerile erau programate pentru 20 octombrie, Carney își pune speranțele în revenirea surprinzătoare a partidului său liberal în sondaje din ianuarie, atunci când Trump a început să amenințe Canada, iar fostul premier Justin Trudeau a anunțat că va renunța la funcție.
În urma învestirii sale pe 14 martie, Carney declarase că ar putea colabora cu Trump și îl respectă, dar pe 21 martie, a adoptat o abordare mult mai fermă, afirmând că statul canadian se află în fața „unei crize majore din cauza politicilor comerciale ale președintelui Trump și a amenințărilor la adresa suveranității naționale". Carney a adăugat că soluția Canadei va fi „construirea unei economii puternice și protejarea unei Canade mai sigure", subliniind că, în ciuda afirmațiilor lui Trump, „nu vom permite ca America să ne controleze”.
Carney, fost bancher central și fără experiență politică directă, a reușit să câștige conducerea liberalilor cu doar două săptămâni înainte de convocarea alegerilor. Acum, el se află într-o cursă strânsă pentru a câștiga încrederea alegătorilor. Sondajele recente arată o întoarcere favorabilă a partidului liberal, care se află acum cu o ușoară avans față de opoziția conservatoare, care a dominat începutul anului.
„Am ajuns într-un punct în care alegătorii nu mai pun accentul pe schimbare, ci pe conducere", a declarat Darrell Bricker, CEO al Ipsos Public Affairs. „Conservatorii au avut dificultăți în a ataca liberalii, deoarece cetățenii se concentrează pe prezent și viitorul apropiat, nu pe trecutul îndepărtat", a explicat el.
Conservatorii încearcă să-l prezinte pe Carney drept un elitist, continuator al politicii fiscale din timpul mandatului lui Trudeau, și îl acuză de lipsă de transparență în gestionarea averii sale personale, în special legat de transferul acesteia într-un trust orb. Carney a reacționat iritat săptămâna trecută când a fost întrebat despretrust, acuzând reporterul de dorința de a da naștere la „conflict și ostilitate”. Această reacție ar putea să ofere adversarilor politici șansa de a-l ataca mai departe pe Carney în timpul primei sale campanii electorale.
Un alt punct vulnerabil ar putea fi provincia Quebec, unde Carney a avut dificultăți în a răspunde în limba franceză la o conferință de presă, ceea ce ar putea afecta percepția sa în fața electoratului francofon. Spre deosebire de Carney, liderul conservator Pierre Poilievre este fluent în franceză și are o experiență semnificativă în politică, având în spate șapte campanii electorale.
Specialista în politică Laura Stephenson, de la Universitatea Western, consideră că, în ciuda lipsei de experiență politică a lui Carney, acesta ar putea să beneficieze de contextul în care problema relațiilor cu Trump este crucială. „Acum, compararea liderilor se va face mai ales pe baza a ceea ce vor putea face în viitor, iar Campania ar putea să fie mai indulgentă cu Carney decât s-ar întâmpla în mod normal”, a spus ea.
Sondajele recente reflectă un avans al liberalilor: un sondaj realizat de Angus Reid pe 4.009 persoane arată un sprijin de 42% pentru liberali, față de 37% pentru conservatori, cu o marjă de eroare de aproximativ 1,5%. În paralel, un sondaj realizat de Leger pentru National Post a plasat liberalii pe 42% și conservatorii pe 39%, cu o marjă de eroare de 2,5%, potrivit Reuters.
CITEȘTE ȘI: Cine este noul premier al Canadei, Mark Carney
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News