Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a redat marţi cetăţenia ucraineană fostului şef al statului georgian Mihail Saakaşvili, care îi fusese retrasă în 2017, el fiind ulterior expulzat din ţară în urma opoziţiei sale faţă de ex-preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, informează AFP.
Învestit la preşedinţia ucraineană la 21 mai, Zelenski a amendat decretul predecesorului său, retrăgându-l pe Mihail Saakaşvili de pe lista persoanelor private de cetăţenie, după ce acesta o obţinuse în 2015.
'Mulţumesc preşedintelui Zelenski! Glorie Ucrainei!', şi-a exprimat satisfacţia în limbile ucraineană şi rusă pe Facebook fostul preşedinte georgian (2004-2013), căruia i se interzisese să intre în această fostă republică sovietică după expulzarea sa în februarie 2018. Mihail Saakaşvili fusese numit guvernator al regiunii ucrainene Odesa în 2015 de Petro Poroşenko, pe atunci preşedinte în exerciţiu. Iniţial aliat al lui Poroşenko, Saakaşvili a devenit ulterior unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai acestuia, acuzându-l de corupţie şi a organizat manifestaţii pentru a cere destituirea lui.
Poroşenko a sfârşit prin a-i retrage cetăţenia ucraineană în iulie 2017. Întrucât deja renunţase la cetăţenia georgiană pentru a o obţine pe cea ucraineană şi urmărit de justiţie în ţara sa natală pentru 'abuz de putere', Mihail Saakaşvili devenise atunci apatrid. După expulzarea sa, el s-a instalat în Olanda, ţara de origine a soţiei sale, dar a insistat întotdeauna asupra dorinţei sale de a reveni în Ucraina pentru a lua parte la alegeri după plecarea de la preşedinţie a lui Petro Poroşenko. Fostul actor de comedie şi umorist în vârstă de 41 de ani, Volodimir Zelenski a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale în faţa predecesorului său, promiţând să 'spargă sistemul' şi să reînnoiască elitele considerate ineficiente şi corupte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News