Noul sezon expoziţional la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Irina Botea Bucan, Brittany, Nico. Michael
Irina Botea Bucan, Brittany, Nico. Michael

MNAC anunță vernisajul noului sezon expozițional în data de 27 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Parlamentului.

Publicitate

“Metarealia – În acelaşi timp”

Expoziția, curatoriată de Raluca-Elena Doroftei şi Andreea Drăghicescu, prezintă preocupările recente ale grupului de artiști 2META, Maria Manolescu și Romelo Pervolovici. Cunoscuți mai ales ca artiști media, ei abordează pictura ca mediu de exprimare începând din 2010. Lucrările celor doi se intersectează în jurul noțiunii de meta. Pictura 2META caută breșele în real, realitățile multiple, realul după real. În același timp se desenează și o practică proprie, cu estetici identificabile, radical distincte și inconfundabile. Metarealia circumscrie un spațiu vizual hibrid în care ideea se unește cu materia. (Raluca-Elena Doroftei, Andreea Drăghicescu, 2META)

Arhitect: Radu Pervolovici

Expoziţia, proiect câștigător al Apelului de proiecte MNAC 2015, va fi deschisă până în 8 octombrie, la etajul III al muzeului.

Coordonator MNAC: Magda Predescu

“Error 404. Teritorii ale absenţei”

În aceeaşi perioadă, poate fi vizionat, la etajul II, Proiectul Error 404.Teritorii ale absenței, o expoziție-cercetare care pleacă de la mesajul primit atunci când utilizatorii accesează un website defect sau un link corupt.

(w670)

Romelo Pervolovici, Foc în pustiu și Wildemess. Foto: Romelo Pervolovici


„Eroarea” în acest caz, însă, trimite mai degrabă la absență, mai exact la absența teritoriului, a spațiului funcțional şi comunicațional, a informației ca atare. Lucrările incluse în acest proiect au de-a face, într-un fel sau altul, cu ideea de eroare, disfuncționalitate, lacună sau defect, înțelese în egală măsură în sens concret (tehnic, formal, vizual) şi în sens figurat, ca (im)posibilitate a reprezentării, a comunicării, a interacțiunii corporale la granița dintre real şi virtual. ()

Expun artiştii Alexandru Antik (România), Gary Hill (SUA), Kinema Ikon (România), Mihaela Kavdanska (România/Bulgaria/Austria),Yann Le Guennec (Franţa), Klaus Obermaier (Austria), Pipilotti Rist (CH), Dilma Yordanova (România/Bulgaria).

Curator: Horea Avram. Coordonator MNAC: Adriana Oprea

Proiect câștigător al Apelului de proiecte MNAC 2014

În cadrul vernisajului, Klaus Obermaier va susține performance-ul multimedia Faceless, la ora 20:00. Faceless explorează potențialul vizual şi simbolic al feței umane în relație cu elemente sonore şi texturi imersive produse electronic. Obermaier duce mai departe experimentele tehnologice de transformare a corpului până la totala alienare, prin utilizarea unor tehnici variate, bazate pe perturbarea semnalului, reprezentări fragmentate şi manipulări digitale ale vocii. Faceless reia câteva dintre elementele instalației interactive VISAGE R-0-R, prezentă în expoziția Error 404.Teritorii ale absenței.

“Efemeristul. O Retrospectivă Mihai Olos”

Să amintim că ste deschisă în continuare la MNAC, tot până în 8 octombrie, expoziţia Efemeristul, curatoriată de Călin Dan.

(w670)

Pipilotti Rist, Greșelile lui Pipilotti. Foto Hauserand Wirth și Luhring Augustine

Selecţia este o explorare semnificativă a operei lui Mihai Olos (1940 – 2015), probabil cel mai important artist postbelic din România, spirit înrudit cu Buckminster Fuller, Yona Friedman și alți vizionari. Activ între România și Germania, Olos a lăsat în urma sa un corpus impresionant de lucrări, explorând diferite medii (pictură, sculptură, desen, ceramică, vestimentație, performance, poezie) și direcții stilistice ale modernismului târziu, precum conceptualismul și minimalismul. Al doilea episod a expoziției inaugurate în noiembrie 2016 dezvoltă cunoașterea vieții și operei lui Olos prin fotografii, documente, obiecte și o selecție cuprinzătoare de desene.

Design expoziție: skaarchitects

Assistant curator: Sandra Demetrescu

(w670)

Klaus Obermaier, Faceless

Parteneri: Galeria Plan B Cluj / Berlin, Olos Estate, Muzeul Țării Oașului, Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul Municipiului București / Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, Pinacoteca Municipiului Bucureşti

“Triaj”

Continuând abordarea propriei colecții ca bază de date aleatorie (demers inaugurat în expoziția Colecția ca arhivă, 2015), MNAC folosește spațiile încărcate simbolic de la parterul sediului său din fosta Casă a Poporului ca pe o stație de triaj, unde lucrările de artă sunt aduse pentru vizionare, dar și pentru conservare, în cadrul unei operațiuni complexe de reorganizare a depozitelor.

(w670)

Mihai Olos, Omagiu lui Rilke și lui Beuys Foto Ulrich Seipp

Design expoziție: atelier ad hoc

Coordonator MNAC: Irina Radu

“Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului”

IRINA BOTEA BUCAN (RO)

Capitolul VI al proiectului expozițional în șase părți Punctul alb şi cubul negru, este deschis,până în 14 mai, la etajul IV. 

Expoziţia personală a Irinei Botea Bucan concepută și curatoriată de Anca Verona Mihuleț (Input curatorial: Diana Marincu) reprezintă ultimul capitol al proiectului curatorial, desfășurat în perioada noiembrie 2015 - mai 2017. Expunerea a fost construită în mai multe etape începând cu anul 2014, ajungând ca această formulă să se compună în jurul a trei nuclee – o serie de şase filme care tratează istorii secundare, suspendate, mare parte necunoscută privitorilor; o selecţie de filme concentrată pe gesturi şi fragmente comportamentale; şi o a treia direcţie, care prezintă două poveşti personale, marcate de antagonismul dintre privat şi public, proiectate la Sala Dalles și vizibile din stradă.

Arhitect: Attila Kim

Coordonator MNAC: Mălina Ionescu

Cu sprijinul: add, aiurart, BenQ, Galeria Anca Poteraşu

Proiect câştigător al Apelului de proiecte MNAC 2014

(w670)

Vedere din expoziția Triaj. Foto Dani Gherca

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel