Noul SIUI al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, modernizat prin PNRR, operațional din 2025

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Sistemul Informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pe care se bazează consultaţiile şi eliberarea reţetelor, urmează să fie modernizat cu fonduri din PNRR.

Este un proiect de 70 de milioane de euro, care, însă, ar urma să devină pe deplin funcţional abia în 2025, a declarat la Radio România Actualități, purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Larisa Mezinu Bălan. Până atunci este de aşteptat ca actualul sistem învechit, să funcţioneze mai mult în regim de avarie, aşa cum se întâmplă în prezent şi cum a fost în ultimele săptămâni. Unul dintre motive este că nu mai sunt nici specialişti IT care să-i asigure mentenanţa.

”În prezent, lucrăm cu un singur specialist IT, deoarece salariile din acest domeniu nu sunt atât de avantajoase, ofertante pentru specialiştii IT, a declarat Larisa Mezinu Bălan. Din nefericire, deşi conducerea Casei Naţionale în repetate rânduri a scos la concurs astfel de posturi,  nu am avut candidaţi pentru postul de specialist IT, iar sistemul informatic este subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite. El are deja două decenii de funcţionare, motiv pentru care conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a iniţiat un proiect pentru redimensionarea si retehnologizarea acestuia. El va fi realizat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am prevăzut 70 de milioane de euro, iar termenul de implementare este 30 aprilie 2025. Până la acel moment avem în vedere extinderea spaţiului de stocare a sistemului actual, astfel încât să îmbunătăţim timpii operaţionali”, a spus Larisa Bălan.

 În acest context, reprezentanţii CNAS le-au solicitat furnizorilor de servicii de sănătate şi medicilor să nu amâne acordarea tratamentelor necesare asiguraţilor din cauza problemelor sistemului informatic, întrucât serviciile medicale se pot acorda şi offline şi vor fi decontate.

Granturi Europene pentru digitalizarea sistemului medical 

Cu privire la modernizarea și digitalizarea sistemului medical din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a făcut pași importanți pentru a facilita accesul la servicii medicale transfrontaliere și a îmbunătăți gestionarea datelor pacienților. Prin intermediul granturilor europene, CNAS promite să ofere o asistență medicală de calitate și siguranță pentru toți asigurații.

Unul dintre proiectele în desfășurare este dezvoltarea sistemului „e-Prescription" pentru sănătatea electronică transfrontalieră. Scopul acestui grant este de a facilita drepturile pacienților de a primi asistență medicală în alte state membre ale Uniunii Europene, asigurând astfel continuitatea tratamentelor medicale prin utilizarea prescripțiilor electronice. Astfel, atunci când asigurații români se află temporar în afara țării, ei vor putea beneficia în continuare de servicii medicale esențiale într-un mod sigur și eficient.

Un alt proiect în care CNAS este implicat este „Patient Summary", o inițiativă care vizează crearea unei infrastructuri digitale pentru accesarea datelor medicale ale pacienților în toate statele membre ale UE. Acest sistem va permite medicilor să acceseze rapid și ușor informațiile esențiale despre starea de sănătate a pacienților, în format digital, asigurând astfel o diagnosticare și tratament adecvat și prompt.

CNAS colaborează împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică în cadrul Joint Action EU4H-2022, o inițiativă care își propune să introducă tehnologiile necesare în statele membre ale UE pentru schimbul de date medicale transfrontaliere. Această colaborare va îmbunătăți comunicarea și schimbul de informații între țările membre, facilitând astfel cooperarea medicală la nivel european.

Anual sunt înregistrate, procesate, validate și dezvoltate peste 150 de milioane de consultații și servicii medicale în ambulatoriu și în spitale, peste 50 de milioane de rețete, peste 7 milioane de internări în spitalizare continuă sau de zi, peste 5 milioane de bilete de trimitere și peste 300.000 de documente europene (carduri și formulare europene) în sistemul informatic al CNASS, prin urmare, digitalizarea acestor procese este crucială pentru o gestionare eficientă și pentru a asigura o experiență medicală îmbunătățită pentru toți pacienții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel