EXCLUSIV  Noutăți în tratamentul cancerului. Dr. Mircea Dediu (SANADOR), despre terapiile de care pot beneficia pacienții oncologici

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Dr. Mircea Dediu, Conducătorul Secției Oncologice a Spitalului Clinic SANADOR, a participat la conferința organizată de DC News Media Group, „Accesul la prevenție, depistare precoce și terapii inovatoare privind combaterea cancerului”. Dr. Mircea Dediu a vorbit despre noutățile în tratamentul oncologic la Spitalul Clinic SANADOR, despre medicamentele decontate prin CNAS, despre perspectivele în legătură cu diagnosticul, precum și despre alte subiecte de maximă importanță.

Centrul SANADOR — excelență în depistarea și tratarea afecțiunilor oncologice

"Tratamentul și abordarea diagnostică a pacienților cu cancer poate fi făcută în mai multe unități sanitare, sigur, în funcție de profilul acestora. În mod particular însă, SANADOR grupează în aceeași unitate sanitară tot ceea ce este necesar, pe de-o parte pentru a preciza diagnosticul tuturor localizărilor tumorale, și pe de altă parte, pentru a oferi tratamentul multimodal, adecvat, fiecărui caz în parte. Astfel, SANADOR oferă diagnosticul și tratamentul multidisciplinar.

Conceptul de tumor board, practic, patronează situația inițială a pacientului diagnosticat cu afecțiune neoplazică. Asta înseamnă că mai mulți specialiști care sunt experți, pe de o parte, în metodologia de diagnostic și în stadializare (avem în vedere aici imagistul și, respectiv, anatomopatologul), stau la aceeași masă cu specialiștii care oferă tratamentul. Și aici am în vedere tratamentul multimodal, care, în principiu, asociază tratamentul chirurgical cu cel radioterapic și cu tratamentul sistemic.

De ce e necesar acest consult multidisciplinar? Pentru că afecțiunile neoplazice creează multiple probleme, atât în ceea ce privește diagnosticul propriu-zis și stadializarea propriu-zisă, cât și în ceea ce privește secvențierea optimă a fiecărei metode terapeutice în parte.

Fără această evaluare multidisciplinară, e greu de considerat că pacientul va fi corect îngrijit, pentru că, așa cum menționam, afecțiunile neoplazice creează tot felul de scenarii diferite și complexe (ca să nu spun complicate), necesar a fi deslușite într-o asemenea discuție multidisciplinară, în care se valorifică cunoștințele și expertiza fiecărui membru care face parte din comisie", a precizat Dr. Mircea Dediu, Conducătorul Secției Oncologice a Spitalului Clinic SANADOR.

Noutățile în tratamentul cancerului la SANADOR

"Există multiple noutăți care sunt puse deja în practică la noi în clinică și am să mă refer doar la câteva:

1. Din punct de vedere al tehnicilor chirurgicale, există această robotizare sau intervenție robotică, care utilizează o mașină perfecționată, ce, pe de o parte, ajută foarte mult medicul chirurg, îi creează un confort superior la momentul intervenției, iar, pe de altă parte, din punct de vedere al beneficiului pe care pacientul îl resimte în urma acestui tip de intervenții, precizăm că intervențiile sunt puțin traumatizante. Astfel, recuperarea post-operatorie se face mult mai repede și fără complicații.

2. Din punct de vedere al tehnicilor de radioterapie, aparatele disponibile și soft-ul sunt de ultimă generație. Foarte important este, de fapt, soft-ul, care e utilizat și pentru planul de iradiere. Astfel, înainte de a i se administra iradierea, se creează niște curbe izotope etc. Există o metodologie de a crea un plan de iradiere. Această metodologie ține de dotările pe care le are un spital și de performanța soft-ului pe care îl folosește, pentru că, în funcție de această calitate a planului de tratament, administrarea propriu-zisă a radioterapiei prin acceleratoarele respective se face cu eficiență sporită și cu maximum de beneficiu și minimum de toxicitate.

3. Aspectele legate de teleterapie (iradierea la distanță) — tot la noi în clinică sunt disponibile tehnici de iradiere locală, de tip brachytherapie. Introducerea de ace, de izotopi, creează o iradiere intensă într-un loc anume (mă refer aici în special la tumorile de col uterin, care beneficiază de asocierea acelor două metode de iradiere).

4. Din punct de vedere al terapiilor sistemice, utilizăm medicația modernă, aceea care este disponibilă prin programul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și în momentul de față există foarte multe opțiuni extrem de actuale disponibile, decontate prin Programul național de oncologie. Ca atare, pot să spun că, în momentul de față, terapiile pe care noi le administrăm la SANADOR sunt asemenea celor care sunt utilizate în țările occidentale, în Statele Unite și așa mai departe", a subliniat Dr. Mircea Dediu.

Medicamente pentru cancer decontate prin CNAS

"În mod categoric, terapiile medicamentoase au niște costuri importante, dar, așa cum ați și menționat, atât ședințele de radioterapie, cât și medicația oncologică în întregime sunt susținute și decontate prin programele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

[N.r., Referitor la sprijinul psihologic oferit pacienților SANADOR], Sigur că e o problemă complicată, dificilă și extrem de actuală, fiecare pacient fiind marcat de diagnosticul de care ia cunoștință, de tratamentele, care sunt, după cum vedem, destul de complexe și complicate. Impactul psihologic este cu adevărat important.

Pe lângă asistența psihologică de specialitate, avem o doamnă psiholog care, în mod particular, abordează aceste chestiuni, dar alături de dumneaei, există și doctorii care, cu timpul lor limitat (pentru că au, poate, mai puțină disponibilitate) susțin pacienții, dar și colegele asistente, care cu siguranță contribuie la susținerea, din punct de vedere psihologic, a pacienților noștri.

În momentul de față, recuperarea și revenirea la o condiție cvasi-normală se face foarte repede și fără acele complicații și fenomene dureroase, (supra-infecții etc.), care puteau să apară după intervenții mai ample", a mai spus șeful Secției Oncologice a Spitalului Clinic SANADOR.

Cum s-a schimbat perspectiva asupra diagnosticului considerat anterior "fatal"

"[N.r., Referitor la întrebarea adresată, în legătură cu ponderea cazurilor cu evoluție pozitivă versus cazurile în care nu se înregistrează un succes terapeutic], Răspunsul e destul de complicat, pentru că nu există un răspuns simplificat. Adevărul e că lucrurile tradiționale — un cancer care e descoperit într-un stadiu inițial —, au foarte mari șanse să fie vindecate prin procedurile pe care le aminteam. Acest lucru, spre deosebire de un cancer diagnosticat într-un stadiu avansat, metastatic, în care, desigur, ideea de terapie curativă e destul de reținută ca accepțiune.

Aici, de fapt, se face diferența, pentru că în multe state dezvoltate, programele de screening, adică de depistare a tumorilor în stadii preclinice (stadii în care nu s-au dezvoltat încă simptome), fac ca procentul de tumori care sunt vindecate prin terapiile specifice să fie mai mare în urma aplicării acestor programe amintite. Și aici avem în vedere screening-ul cancerului de col uterin, screening-ul cancerului mamar, de colon și, sigur, în ultimul timp chiar screening-ul cancerului pulmonar", a adăugat medicul primar.

Există astăzi o evoluție, un trend pozitiv în tratamentul oncologic?

"Categoric, există progrese terapeutice. Aceste progrese există nu numai în privința tehnologiilor radioterapice, a intervențiilor chirurgicale, ci și, în mod particular, în privința terapiilor sistemice. Aceste lucruri determină, nu în puține cazuri, ca beneficiile să fie foarte consistente și să avem pacienți supraviețuitori de lungă durată, chiar în stadii avansate metastatice, lucruri pe care acum 10-15 ani nu le întâlneam aproape deloc.

În privința terapiilor sistemice, pentru majoritatea localizărilor tumorale, lucrurile au devenit mai complexe, în sensul că, pe lângă terapiile clasice, chimio-terapice, care sunt și vor fi utilizate probabil mult timp de acum încolo, din ce în ce mai mult se asociază acestor tipuri de terapii terapiile țintite. Astfel, se identifică niște modificări genomice, la nivelul genomului sau moleculare ori particulare, ca să spunem așa, a celulelor în respectiva tumoră, pentru care s-au dezvoltat terapii adecvate.

Aceste terapii adecvate, prin faptul că se adresează unei ținte terapeutice specifice, determină ca beneficiul să fie mult mai important și mai consistent, cu toxicități mai mici. Chimio-terapia este un tratament foarte bun, dar nu este specific. Ea acționează practic pe absolut toate celulele, inclusiv pe cele normale, de aceea și toxicitățile sunt mai consistente și se știe că afectează multe organe, în afară de tumoarea respectivă pe care o dorim a fi targetată.

Alături de aceste două direcții, chimio-terapia și terapiile țintite, ultimul progres substanțial și important este imunoterapia, care a schimbat categoric tabloul terapeutic în mod foarte consistent pentru unele tumori, cum ar fi melanomul malign, cancerul renal, dar și în restul localizărilor tumorale, unde, pe de o parte, imunoterapia reprezintă singura metodă terapeutică. În cele mai multe cazuri însă, asocierea chimio cu imunoterapia aduce beneficii foarte consistente.

Așadar, sigur că suntem optimiști în sensul că paleta terapeutică s-a diversificat și, sigur, fiecare tumoră în parte beneficiază în momentul de față de progrese, de medicații inovatoare și, poate mai important decât toate, este că acestea sunt cu adevărat disponibile și sunt accesibile și la noi în țară, finanțate prin programele CNAS", a conchis Dr. Mircea Dediu, Conducătorul Secției Oncologice a Spitalului Clinic SANADOR.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel