Noutăți la Legea nr. 360/2023. Pentru cine se reduce vârsta de pensionare și cu cât

Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Află în articol mai multe despre Legea nr. 360/2023.

CITEȘTE ȘI: Cazurile în care se acordă puncte de stabilitate potrivit Legii nr. 360/2023. Explicațiile Casei de Pensii a Municipiului București - Video

Angela Lazăr, director executiv adjunct (Sector 5) al Casei de Pensii a Municipiului București, a adus la cunoștință într-o conferință de presă mai multe despre Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Aceasta a expus mai multe elemente de noutate ale Legii nr. 360/2023 cum ar fi reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în anumite condiții, de asemenea, pentru persoanele care au ”realizat stagiul complet de cotizare contributiv și l-au depășit cu cinci ani”. Referitor la stabilirea pensiei anticipate a precizat că ”se iau în calcul și perioadele asimilate”.

„Un alt element de noutate adus de Legea nr. 360 se referă la reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, respectiv pentru femeile care au adoptat copii și i-au crescut pentru o perioadă de cel puțin 13 ani. Deci, condiția principală este să fie realizat stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în Anexa 5 la Lege, iar aceste reduceri le regăsim în Articolul 51 din legea pensiilor.

Captură de ecran / Foto: legislatie.just.ro

Reducerea vârstei standard

Un alt element nou adus de această lege se referă la reducerea cu cinci ani a vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și l-au depășit cu cinci ani. În acești cinci ani, peste stagiul complet de cotizare contributiv, intră și perioadele asimilate, respectiv facultatea, armate și alte perioade asimilate, iar în aceste situații se acordă pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu cinci ani. 

VEZI ȘI: De ce nu se iau în calcul anii reali de vechime în muncă la recalcularea pensiilor. Ministrul Muncii: Românii vor constata adevărul

De asemenea, un alt element de noutat adus de Legea nr. 360 se referă la acordarea pensiei anticipate. La stabilirea pensiei anticipate se iau în calcul și perioadele asimilate. Desigur, trebuie realizat stagiul complet de cotizare contributiv și stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv poate să fie și stagiu necontributiv, iar cuantumul pensiei anticipate se stabileste din pensia de limită de vârstă prin aplicarea unui procent de penalizare calculat în funcție numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depășit stagiul complet de cotizare”, a precizat Angela Lazăr.

VIDEO:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel