Novak Djokovic, băgat în ședință de sponsorul principal

Novak Djokovic, băgat în ședință de sponsorul principal
Novak Djokovic, băgat în ședință de sponsorul principal

Firma Lacoste, care furnizează echipamentul sportiv textil pentru liderul ATP, Novak Djokovic, va discuta "cât mai curând posibil" cu tenismanul sârb pentru a "face un bilanţ al evenimentelor care i-au însoţit prezenţa pe teritoriul australian", a declarat luni compania care are sediul la Paris, scrie AFP.

Autorităţile australiene au anulat viza lui Novak Djokovic. Drept urmare, nu va fi posibil pentru el să participe la Australian Open. Cât mai curând posibil vom avea o discuţie cu Novak Djokovic pentru a face un bilanţ al evenimentelor care i-au însoţit prezenţa pe teritoriul australian", se arată într-un comunicat al firmei.

Lacoste furnizează echipamentul sportiv textil pentru Djokovic din 2017. Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, expulzat din Australia după ce autorităţile din această ţară au decis să-i anuleze viza, a aterizat luni la prânz la Belgrad.

Djokovic, considerat un erou în Serbia



Sportivul, în vârstă de 34 ani, considerat un erou în Serbia, a ajuns în capitala ţării sale la ora locală 12:16, la bordul unei curse aeriene care a sosit de la Dubai, unde Djokovic a făcut escală după plecarea din Australia, conform agenţiei Tanjug.

Novak Djokovic, care spera să-şi apere titlul de campion la Australian Open şi să devină primul tenisman din istorie cu 21 de titluri de Mare Şlem în palmares, s-a întors acasă după unsprezece zile de controverse sportive, judiciare şi diplomatice, generate de opoziţia sa de a se vaccina împotriva Covid-19.

CITEȘTE ȘI: Balada 'haiducului' Novak Djokovic

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată. Cinci zile mai târziu, pe 10 ianuarie, campionul sârb a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri

El a recunoscut a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Viza de Australia a lui Djokovic a fost anulată definitiv vineri, din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură, după cum a explicat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, jucătorul pierzând duminică apelul depus, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Djokovic este victima agendei politice, susține familia sa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel