Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis (ATP), care patronează circuitul masculin de tenis, a subliniat sâmbătă importanţa "unităţii" în aceste vremuri complicate, în timp ce mai mulţi jucători conduşi de Novak Djokovic ar putea anunţa în curând crearea unei asociaţii paralele şi independente, informează Agerpres, care citează AFP.
Canadianul Vasek Pospisil, membru de bază în Consiliul jucătorilor din cadrul ATP, instanţă integrată instituţiei, a deschis calea anunţându-şi vineri demisia.
"A devenit evident că în calitate de membru al consiliului jucătorilor în cadrul structurii actuale a ATP, este foarte dificil, dacă nu imposibil, de a avea o cât de mică influenţă asupra vreunei importante decizii a circuitului, indiferent care ar fi aceea", a explicat nr.92 mondial.
Conform New York Times, însuşi Djokovic ar urma să-şi anunţe demisia de la preşedinţia consiliului jucătorilor, pentru a participa la crearea PTPA (Professional Tennis Players Association).
Oficializarea PTPA, care are drept obiectiv o mai bună apărare a intereselor jucătorilor din top 500 mondial, grav afectaţi de criza sanitară, ar putea interveni în cel mai scurt timp, conform cotidianului new-yorkez.
Între timp, ATP a publicat un comunicat în care critică această iniţiativă.
"Noi recunoaştem dificultăţile cu care se confruntă membrii noştri în circumstanţe actuale, dar considerăm că a venit timpul să dăm dovadă de unitate, mai degrabă decât de diviziune internă", a subliniat ATP.
În ultimele luni, Pospisil a dus o luptă în special pe veniturile jucătorilor, considerate insuficiente pentru mulţi dintre ei, situaţie agravată de pandemia de coronavirus, care a privat jucătorii de venituri timp de şase luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu