Novak Djokovic riscă o amendă de 20.000 de dolari, din cauza episodului din finala de la Australian Open.
Djokovic l-a bătut pe picior pe oficial, nemulțumit de faptul că a fost avertizat de două ori pentru întârzierea serviciului. Mai mult, sârbul l-a și ironizat pe arbitru, spunând că s-a făcut remarcat prin intervențiile sale.
„Doar pentru că l-am atins pe pantof? Vorbești serios? Nu știam că este interzis. M-am gândit că a fost o atingere amicală, nu a fost ceva agresiv. Am făcut asta pentru că nu mi-a venit să cred că am fost sancționat din cauza întârzierii serviciului. Nici verbal nu l-am insultat, au fost câteva schimburi mai acide. În acest caz, vreau să-i mulțumesc, sincer, pentru că nu m-a avertizat din cauza acelei atingeri", a declarat Djokovic.
Novak Djokovic s-a impus în finala masculină de simplu de la Australian Open, în fața lui Dominic Thiem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News