"Nu am făcut greşeala de a mă crede italian". Român întors în ţară, după 21 de ani în Italia: Nu am dat mită niciodată. Să scăpăm de ideile astea!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

După 21 de ani petrecuţi în Italia, Alex Pop a decis să se întoarcă în România, în localitatea Borşa, împreună cu soţia şi cei trei copii ai lor. Deşi nu a avut o viaţă uşoară în Italia, a reuşit să-şi construiască o existenţă decentă, dar dorul de ţară a fost mai puternic. 

Acum, Alex spune că nu regretă deloc decizia de a se întoarce în Maramureş, pe plaiurile sale natale. "Eram realizat, dar inima mea era în România", a mărturisit el într-un interviu pentru eZiarul tău. În anii '90, Italia era visul de aur al multor români, inclusiv al celor din Borşa.

Povestea lui Alex începe în 1999, când a plecat în Italia pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. În Peninsulă a lucrat într-o fabrică de biciclete, iar soţia sa l-a urmat după un an. Cu timpul, familia s-a mărit celor doi români s-a mărit, au apărut copiii, iar Alex şi soţia sa au muncit din greu pentru a-i creşte într-o ţară străină.

Deşi nu le lipsea nimic şi erau perfect integraţi, Alex a simţit mereu că nu se simte acasă în Italia. Pandemia de COVID-19 a fost momentul în care el şi soţia sa au decis să se întoarcă în România. În 2020, au revenit în Borşa, iar Alex a deschis o afacere specializată pe cafea, aducând astfel un strop de Italia în localitatea natală, scrie Rador, citând rotalianul.com.

"Nu am dat mită niciodată. Să scăpăm de ideile astea!"

"Am un magazin-depozit de cafea artizanală şi o cafenea în Borşa, avem un punct to go deschis şi în Baia Mare. Şi facem acum şi un magazin online. Avem peste 20 de tipuri de cafea boabe, plus capsule pentru şase tipuri de maşini. Diverse feluri de ciocolată caldă şi ceaiuri. Toată cafeaua este prăjită în Italia. Acolo unde se dă ora exactă la cafea.

Mulţi spun că nu se întorc acasă să facă aici ceva pentru că nu au sprijin din partea autorităţilor, că toată lumea abia aşteaptă să îţi pună piedici, că trebuie să dai mită la fiecare pas. Fals. Toate uşile la care am bătut mi s-au deschis. Şi nu am dat mită niciodată. Să scăpăm de ideile astea!

Nu-i de devenit bogat, dar e de dus o viaţă decentă. Ce înseamnă asta pentru mine: să fie familia sănătoasă, să ai ce da copiilor de mâncat, să ai un acoperiş deasupra capului, să ai o maşină şi să îţi permiţi măcar un concediu pe an. Pentru mine asta e viaţă decentă. Tot ce stă în bancă mie mi se pare fără sens", a spus Alex Popa.

"Eu nu am făcut greşeala de a mă crede italian"

Cei trei copii ai familiei Pop au rămas cu amintiri frumoase din Italia, dar se simt mai aproape de cultura şi tradiţiile româneşti. Vorbind româneşte acasă, cei mici au reuşit să înveţe atât limba română, cât şi pe cea italiană.

"Cel mare s-a întors o perioadă în România, a mers din nou în Italia. Nu e decis. Cei doi mici sunt aici. Nici nu vor să audă să trăiască în Italia. Deşi ei acolo au fost născuţi, au început şcoala acolo. E drept că vara, trei luni, erau acasă, în Maramureş, la bunici. La noi în casă s-a vorbit mereu româneşte. Aşa am considerat că e mai bine. Ca să nu le fie străine cultura şi limba din România. Aşa că acum ştiu scrie şi vorbi atât în limba română, cât şi în cea italiană.

Îmi amintesc de o vecină care mi-a zis: O zânit copilu la mine şi mi-o cerut felpa. Da ce îi acee? Eu nu am vrut să fie aşa şi cu copiii mei. Sunt români în Italia care nu vorbesc acasă cu copiii lor decât italiana. Dar nu o vorbesc corect. Şi aşa îi învaţă şi pe cei mici. Eu nu am făcut greşeala de a mă crede italian", a spus tatăl celor trei copii.

În prezent, familia Pop se bucură de viaţa din Maramureş şi nu regretă decizia de a se întoarce definitiv în ţară. Chiar dacă îi lipsesc anumite aspecte din Italia, cum ar fi prietenii, locul în care a trăit şi unele mâncăruri, Alex mărturiseşte că nu a regretat nicio clipă că s-a întors în România. Pentru el, acasă înseamnă întotdeauna Maramureş. Dacă ar fi să se întoarcă în Italia, ar prefera să lucreze sezonier, dar să rămână stabilit în România.

Florin Răvdan Image by frimufilms on Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel