EXCLUSIV  Nu avem educație pentru părinți în România. Bulai, despre diferențele dintre primul și al patrulea copil

Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre lipsa educației formale pentru părinți în România.

„În România nu avem nicio formă oficială/formală de educație pentru părinți. Părintele este tras de urechi, vine presa că e inadmisibil că bate copilul. Dar copilul a învățat în familie tot felul de lucruri nu pentru că oamenii sunt răi și își tratează prost copiii sau nu au grijă de ei. Ci cei mai mulți nu au decât modelul propriilor părinți. Unii vor să fie ca ei, alții chiar vreau să fie altfel față de părinții lor – m-au bătut mama, tata, iar eu nu vreau să fac la fel cu copiii mei.

În general, există multe erori în creșterea copiilor care nu sunt vina copiilor de cele mai multe ori, deși tot el va suferi consecințele. Vina este a părinților, dar și a sistemului social care nu se ocupă. Din păcate, noi am devenit o țară de atei într-o țară ortodoxă în care Biserica Ortodoxă nu este foarte prezentă în viața publică, dar mai ales în viața socială, pentru că măcar exista un sistem de control de creștere a copiilor.

Suntem într-o lume industrială care a trecut peste noapte din rural în urban și nu mai avem nici controlul bunicilor, aceștia aveau un rol foarte important în creșterea copiilor, exista și expertiza mai mare, trecuseră prin mai multe. Numărul de copii din România era mult mai mare acum 50-100 de ani, ceea ce înseamnă că dacă nu reușeai cu primul, tot mai aveai șanse cu al doilea, al treilea, al cincilea”, a spus Bulai, în emisiunea „Nod în papură”.

Youtube video image

Experiența își spune cuvântul la al patrulea copil

„Și în basme, mezinul era mai dezghețat. Părinții au mai multă expertiză la al patrulea copil, în primul rând îl educă mai bine. Niște părinți intră în panică când primul copil, de 3-4 ani, urlă și nu face ca ei. Copiii, la 3-4 ani, fac un spectacol de zici că înnebunești. La al treilea copil îl lasă acolo că n-are nimic, au trecut prin mai multe... În gospodăriile tradiționale din România, în anii interbelici, erau femei care aveau multe naștere pe o perioadă mare de timp, iar frații și surorile, mai ales surorile, îi creșteau pe cei mici. Era diferență de 12-15 ani și deja erau o mămică mai tânără”, a adăugat sociologul.

„Bunica spunea explicit că ea a crescut-o pe sora ei mai mică, deci să o asculte”, a răspuns Val Vâlcu.

Expertiză nu înseamnă totuși inteligență

„Chiar dacă exista mai multă expertiză în familie nu înseamnă că erau mai deștepți totuși. Industrializarea în comunism a rupt relațiile cu familia, a dus părintele să lucreze 8 ore, 12 ore, apărând sistemul alternativ – creșă, grădiniță cu orar prelungit, grădinițe săptămânale. Sigur, sunt forme instituționale în care nu poți spune că ai apropiere maternă”, a mai zis Bulai.

„Și acum avem after school. Cei mai cu bani pun copilul la «bus» la 7 dimineața și-l mai văd seara”, a mai spus jurnalistul.

Mai citește din Nod în papură: „Pentru o viață sănătoasă, evitați excesul de...”. Bulai: Sunt niște glume, promovarea valorilor nu se face la televizor.

Citește și: Cum a distrus Dragnea USR-ul. Astăzi se dezintegrează bucată cu bucată.

Mai vezi și: Alfred Bulai: "Sistemul din România este gândit să producă șpagă". Exemplu din țările nordice unde nu există ANAF, amenzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel