Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru 2014. De asemenea, conflictul actual din Ucraina ar putea figura pe agenda comitetului Nobel.
Geir Lundestad, directorul Institutului norvegian, a declarat că un număr record de 278 de candidați, inclusiv 47 de organizații, au fost nominalizați pentru ediția din 2014 a acestui premiu. El a menționat că, deocamdată, este vorba de o listă preliminară.
„O parte din obiectivul primei întâlniri a comitetului este să ia în considerare evenimente recente, iar membrii comisiei încearcă să anticipeze care ar putea fi evoluțiile potențiale în punctele fierbinți din punct de vedere politic”, a spus Geir Lundestad, informează Reuters, preluat de Digi 24.
Printre nominalizați se numără și Papa Francisc, Malala Yousafzai - simbolul luptei pentru educaţia fetelor în Pakistan, sau Edward Snowden, dar și câțiva activiști ruși.
Marți, comitetul și-a restrâns lista la un număr de 25-40 și o va restrânge la circa 12 până la sfârșitul lunii aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News