Radu Beligan i-a transmis un mesaj de susținere lui Victor Ponta, în lupta pentru alegerile prezidenţiale. Maestrul a susţinut că România are nevoie de un preşedinte tânăr şi energic.
Ionuț Iancu, blogger politic, spune că maestrul nu ar trebui criticat așa cum s-au grăbit să o facă unii și explică și de ce.
"Maestrul Beligan este, pentru mulți, un etalon. Un etalon al înțelepciunii, al devotamentului față de profesie, un învingător în fața destinului. Tocmai de aceea, când am auzit că vocea și chipul maestrului Radu Beligan au apărut la monstruoasa manifestație de adorare a lui Ponta, nu m-am grăbit să arunc cu pietre. De ce?
Pentru că nu mi-l imaginez pe Radu Beligan sunând cu disperare la sediul central al PSD și cerându-se filmat în timp ce rostește o odă lui Ponta. La fel cum, știindu-l pe maestru, știu că nu refuză nicio rugăminte de a veni și de rosti public câteva cuvinte despre crezul său. Ceea ce a spus și acum:
"Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital, de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam."
Da, am scos partea de început în care spunea că că îl susține pe Victor Ponta. Pentru că sunt sigur că maestrul Beligan nu îl susține pe Victor Ponta", a scris Ionuț Iancu pe blogul personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News