Muzeul Național al Țăranului Român (MTR) organizează în perioada 25 ianuarie-1 februarie 2013, expoziția de fotografie "Nu mă privi de sus", semnată de Artan Korenica. Evenimentul va debuta, vineri, 25 ianuarie 2013, la ora 18.00, la Sala Acvariu, alăturându-se, astfel, altor expoziții, conferințe și ateliere pentru copii și bunici, pregătite de MTR în perioada următoare.
Început de Artan Korenica în urmă cu câțiva ani, proiectul „Nu mă privi de sus” a fost susținut în decembrie 2011, de către Departamentul Federal al Afacerilor Externe al Elveției, Fundația pentru o Societate Deschisă Kosovo și Fundația pentru o Societate Deschisă, cu o contribuție a Programului Artă și Cultură, Budapesta. Fotografiile comunităților romă, ashkali și egiptană din Kosovo, Albania, Macedonia și Muntenegru, realizate în decursul celor 12 luni, captează poveștile persoanelor diverse surprinse în imagini. Proiectul este compus dintr-o expoziție fotografică și un album.
„Trebuie să îi mulțumești în fiecare zi lui Dumnezeu că pielea ta este albă”, mi-a spus prietenul meu odată. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că pentru lucrurile simple pe care eu le fac zilnic fără să mă gândesc, el trebuie să lupte doar pentru că pielea lui e închisă la culoare. (...) Lucrând între New York și Kosovo m-am gândit că pot să fac ceva în acest sens. (...) Încet, încet, poate într-o zi o să înțelegem că suntem toți la fel. (...) Doar pentru că ei aparțin comunităților rromă, ashkali sau egiptene, nu îi face să fie mai neimportanți decât ești tu. Bucură-te și gândește-te!", a declarat Artan Korenica.
Citește aici ce evenimente a pregătit MTR pentru publicul său
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu