Alina Sorescu a vorbit despre divorțul de Alexandru Ciucu și decizia judecătorului în cazul celor două fetițe pe care le au împreună.
"A fost și este greu, pentru că a fost un an plin de ordonanțe, recursuri în justiție, cererea tatălui fetelor de a stabili domiciliul lor la el… Procesul încă nu este încheiat, așa că starea de neliniște va mai dura. Nu mi-am dorit să ajung aici. Când m-am căsătorit, speram să fie pentru toată viața. M-a salvat să rămân cu capul pe umeri dorința de a avea toate trei o viață liniștită. M-a salvat, totodată, muzica, pentru că așa mi-am exprimat trăirile. Și m-a salvat susținerea zecilor de mii de oameni care mi-au scris și îmi scriu în toată această perioadă că sunt alături de mine, mai ales mame care trec prin situații similare de viață", a spus Alina Sorescu pentru viva.ro.
"Efectele bulversante ale hotărârii judecătorești care s-a dat recent - ca fetele să stea o săptămână la mine și o săptămână la tatăl lor - se văd în prezent și nu rămâne decât să vedem care vor fi efectele în timp asupra lor. Însă nu doresc niciunei mame să fie în situația mea. Nu e ușor să le explici copiilor că trebuie să fie mereu cu bagajul făcut pentru că așa s-a decis și să le plimbi dintr-o casă în alta. Două fetițe de 6 și 9 ani au nevoie zi de zi de mamă, de statornicie, stabilitate emoțională și continuitate în procesul școlar. Iar, în general, tații au program de vizită", a mai spus artista.
Citește și:
Judecătorii, decizie privind copiii Alinei Sorescu, după divorț. Georgeta Pânișoară: Sunt supuşi unui stres enorm. Un singur domiciliu pentru copii şi părinţii să se mute
Prof. Univ. Georgeta Pânișoară, de la Facultatea de Psihologie și Științele Educație din cadrul Universității din București, a vorbit despre situația celor doi copii ai Alinei Sorescu și ai lui Alexandru Ciucu. Judecătorii au decis ca fetițele, de 6 și respectiv 9 ani, să stea o săptămână la mamă și una la tată.
"Trebuie să ne centrăm pe sănătatea mintală a copiilor, la orice vârstă, după divorţ"
"Nu este bine, pentru că nu există rutină, nu există constanță. Este bine ca ambii părinti să fie cât mai implicaţi. Nu este bine să rupem constanța la vârsta aceasta. Este bine să ne ferim de fenomenul alienării parentale. Adică unul din părinţi să spună că celălalt părinte este rău şi că nu este bine să îl vadă. Trebuie să ne centrăm pe sănătatea mintală a copiilor, la orice vârstă, după divorţ, pentru că este extrem de confuz copilul, oricât i s-ar explica. Poate să aibă dubii legate de cât de mult îl iubesc ambii părinţi, ce se întâmplă cu el, care vor fi activităţile lui", a spus Georgeta Pânișoară pentru DCNews. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News