Se pune astăzi punct campaniei pentru referendumul de demitere a d-lui Băsescu. S-a spus tot ce era de spus, s-a scris tot ce era de scris. Realitatea a rămas aceeași.
România, una dintre cele mai bogate țări ca resurse naturale din Uniunea Europeană, se află în continuare pe ultimele locuri la toate capitolele privind civilizația și prosperitatea. Ultimul loc la nivelul de trai, la salarii și pensii, la asistență medicală, la educație, la infrastructură, la speranță de viață. Suntem pe primul loc la mortalitate infantilă, la sărăcie, la nefuncționarea democrației și a statului de drept.
Dl. Băsescu este de 22 de ani în politică și de 8 ani președinte al României. Dânsul are, poate, meritul principal pentru locul în care se află astăzi România. Nu știu dacă va fi mai bine fără dl. Băsescu. De aceea, decizia pentru România ar trebui să o ia toți românii. Dacă majoritatea românilor sunt mulțumiți cu viața lor de astăzi, înseamnă că eu am greșit. Oricum, am învățat că nu se poate face binele cu forța. Fie că e vorba de o persoană, de o întreprindere sau de un popor, în final alegerea este a fiecăruia dintre noi. Pentru ca românii să dovedească că sunt un popor și nu o populație sau un biet norod, trebuie doar să se exprime duminică, pe 29 iulie. Asta desigur, dacă nu cumva nu doresc să fie popor și se simt bine așa cum sunt: jefuiți, batjocoriți, slugăriți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News