Preşedintele Băsescu a declarat, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Marea Britanie, răspunzând unei întrebări privind restrângerea programelor sociale, că important este ca asistenţa socială să fie adresată celor care în mod real au nevoie şi să nu fie stimulată nemunca.
Şeful statului a fost întrebat de un participant la întâlnire în legătură cu posibilitatea ca, la restrângerea ajutoarelor sociale, "din exces de zel, să fie lăsaţi în afara programelor sociale oameni care au nevoie".v"Poate (există - n.r.) şi acest risc. Dar orice eroare se poate corecta. Important este să restrângem aria, să adresăm asistenţa socială celor care, în mod real, au nevoie şi nu cumva, datorită unei extinse asistenţe sociale, să stimulăm nemunca. Ceea ce eu susţin este că nu statul este obligat să ne asigure bunăstraea, ci ne-o asigurăm fiecare. Statul trebuie să asigure o societate corectă, o justiţie dreaptă şi şanse", a răspuns Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
El a dat ca exemplu mediul rural, unde oamenii spun că nu găsesc locuri de muncă pentru tineri, în condiţiile în care anul trecut au rămas trei milioane de hectare de teren nelucrat. "Am inventat tot soiul de forme de ajutor înainte de alegeri şi deja nu mai e rentabil să munceşti pământul. Acestea am început să le retragem. Nu poţi să stai cu trei hectare în spatele casei şi să ceri ajutoare sociale. Altfel, sunt riscuri în acest proces, dar imediat ce vor fi sesizate, vor fi corectate", a mai spus şeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu