Nu ştiai asta despre Eminescu: Avea o plăcere nebună să-şi sperie tatăl cu şerpi

Dincolo de opera inegalabilă a marelui poet, există mai multe aspecte din viaţa sa mai puţin cunoscute publicului larg. De pildă, moartea lui Eminovici rămâne încă sub semnul întrebării. Cât priveşte preocupările şi preferinţele poetului din vremea copilăriei şi adolescenţei, încă mai sunt mulţi care nu au auzit niciodată despre păţaniile lui ori de unele întâmplări din vremurile de dinainte să devină cunoscut.

Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre viaţa lui Mihai Eminescu.

A urât matematica

Mihai Eminescu nu a fost niciodat[ atras de matematică, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. “N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să ştiu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Şi, deşi aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăţa deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt ştiintele cele mai grele de pe faţa pamantului”, se arată în “Viaţa lui Mihai Eminescu”, de George Calinescu. 

Pasionat de înot şi fotbal

Una dintre pasiunile sportive din tinereţea lui Eminescu a fost fotbalul. Cunoscuţii poetului spuneau că îi plăcea să joace fotbal şi că avea reale calităţi pe teren. A deprins fotbalul de la Aron Pumnul, profesorul său din perioada adolescenţei, când era elev la Cernăuţi. Cu toate acestea, sportul la care se spune cu siguranţă că Eminescu excela era înotul. Poetul era un foarte bun înotător, capabil chiar de acrobaţii şi trucuri în apă. Şi-a făcut ucenicia de înotător scăldându-se în bălţile cu stuf de la Ipoteşti încă din fragedă copilărie. 

Îşi speria tatăl cu şerpi

În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obişnuia să îşi sperie tatăl într-un mod bizar. Mergea în pădure să prindă serpi şi-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi îşi chema tatăl să vada "ce pasăre a prins" şi stătea deoparte râzând când bărbatul dădea cu ochii de reptile.

A vrut să se călugărească 

Pe 23 iunie Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din Bucureşti şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. ” Pe 23 iunie 1883, când poetul era „stricat cu toată lumea”, ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare „internare” la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? „Foarte excitat, sentiment al personalităţii exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti”, scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News