Naturalețea a fost, este și va rămâne mereu la modă. Cine mizează pe simplitate nu poate da niciodată greș. Este și cazul celebrei actrițe de telenovele care a demonstrat că nu are de ce să se ascundă în spatele unei "măști a perfecțiunii", așa că a renunțat la mirajul machiajului în favoarea unui look fresh. Iată despre cine este vorba!
Thalia are unul din cele mai frumoase chipuri din lume, dar nemachiată arată total diferit. La 51 de ani, frumoasa actriţă se mândrește cu felul în care arată, mai ales că muncește din greu pentru a fi într-o formă fizică cât mai bună. Urmărită de aproape 20 de milioane de fani pe Instagram, vedetă nu vrea să își dezamăgească followerii. Ea postează adesea imagini din viață de zi cu zi, inclusiv din sala de fitness sau din dormitor,
Nu demult le-a arătat tuturor cum arată dimineață, când se trezește, fără pic de machiaj și necoafată. Mulţi au rămas surprinşi de cât de bine e menţine la vârsta ei. "Ai o faţă ca de adolescentă", i-au comentat cei mai mulţi. Şi, pe bună dreptate, tenul Thaliei pare luminos, asta şi pentru că vedeta bea peste 3 litri de apă în fiecare zi şi consumă foarte multe fructe. Cântăreața ține din când în când diete de detoxifiere pentru a elimina toxinele din corp. În fiecare zi, imediat cum se trezește bea un pahar cu lapte degresat, iar mesele ei sunt compuse din 60% legume și doar 40% proteine. În plus, și-a exclus complet din dietă carbohidrații.
Actriţa, care este căsătorită din anii 2000 cu producătorul Tommy Mottola în vârstă de 72 de ani, a făcut publice şi mai multe imagini surprinse la piscină. ”Fără să țin cont de valoarea socială sau economică a oamenilor, ci de senzația de pace, bucurie și iubire pe care o simt în prezența lor. Indiferent de vârsta sau greutatea mea, deoarece corpul meu nu este altceva decât un vehicul pe care îl conduce sufletul meu. Fără să țin cont de resentimente, invidii sau furie, deoarece, atunci când le simți și te agăți de ele, îți știrbești calitatea vieții. Fără să țin cont de vremurile în care am căzut, ci de cele în care m-am ridicat. Realitatea este că viața ta este făcută pentru a fi trăită ținând cont că cel mai minunat și important lucru dintre toate… este iubirea”, este una din mărturisirile pe care Thalia le-a făcut în spaţiul public. Actriţa a devenit celebră în România după ce un post de televiziune a început să difuzeze telenovela Marimar, după care au urmat Rosalinda, Maria Merceds şi altele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News