Chef Joseph Hadad transformă conopida într-un preparat spectaculos.
„Informații care vă vor transforma banala conopidă în mese delicioase pentru această perioadă, pentru că sunt atâtea feluri în care o puteți folosi. De exemplu, puteți face „orez” de conopidă. Buchețelele de conopidă se dau pe răzătoare sau se pun în robot pentru a se micșora până devin de dimensiunea boabelor de orez. În forma aceasta poate fi fiartă în aburi, trasă în tigaie cu puțin ulei de măsline sau coaptă la cuptor, pe hârtie pergament, stropită cu ulei de măsline, până devine aurie, fiind astfel o garnitură foarte bună care să înlocuiască orezul clasic”, a scris Joseph Hadad pe blogul său.
„Poate ați văzut deja prin meniurile restaurantelor „friptura” de conopidă, adică o felie generoasă dintr-o conopidă sau chiar o conopidă întreagă, asezonată și coaptă precum o friptură. Dacă alegeți feliile de „friptură”, atunci aveți grijă să aveți o conopidă mare și să tăiați fâșii cam pe 2,5 cm care să includă și cotorul, pentru că acest este cel care ține felia întreagă. Sau puteți merge pe varianta unei conopide mici, pe care să o coaceți întreagă. Leguma se sărează și unge cu ulei de măsline și ce alte condimente mai vreți. Mie îmi place cu ras-el-hanout. Apoi se dă la cuptor acoperită de folie de aluminiu pentru 10-15 minute (în cazul feliilor; mai mult pentru conopida întreagă), până se înmoaie, iar apoi se mai lasă încă 10 minute fără folie, pentru a se rumeni”, a explicat bucătarul.
„Conopida pane poate că nu mai este o surpriză pentru nimeni, mai ales că este foarte gustoasă. Un truc pentru această rețetă este să înmuiați puțin buchețelele de conopidă prin fierbere la abur (ca să nu absoarbă prea multă apă) înainte de a le da prin aluatul de pane. Iar acesta, dacă vorbim de perioada postului, poate fi unul vegan, făcut cu lapte vegetal, sare și făină, la care puteți adăuga diverse condimente sau, pur și simplu niște pulbere de ceapă ori usturoi, pentru un gust mai bogat. Pentru mai multă textură, puteți adăuga un strat final, înainte de prăjirea în baie de ulei, din pesmet sau panko (pesmetul acela japonez mult mai crocant)”, a conchis Joseph Hadad pe blog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu