"Nu te vaccinezi, nu joci". Propunerea săptămânii în Liga 1, după focarul de la FCSB

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

După ce FCSB a fost nevoită să se retragă din Cupa României, ca urmare a focarului de COVID-19 izbucnit la echipă, vine o propunere şoc pentru Liga 1: fotbaliştii nevaccinaţi să nu mai poată juca. 

Publicitate

”Liga și Federația ar fi trebuit să facă o chestie de genul celei care s-a întâmplat în NBA. Kyrie Irving de la Brooklyn avea contract de 31 de milioane pe an și ar fi pierdut banii aceștia dacă nu s-ar fi vaccinat. S-a vaccinat până la urmă pentru a putea juca.

Rămăsese singurul jucător din NBA care nu era vaccinat. Nu putea să joace în New York. Ar fi pierdut foarte mulți bani. Aș fi vrut să se întâmple în fotbalul românesc ce s-a întâmplat și în NBA. Nu te vaccinezi, nu joci. Punct”, a declarat Ionel Dănciulescu, fost fotbalist la Dinamo şi Steaua, la emisiunea Fotbal Club.

Şi Dumitru Dragomir a avut un mesaj tranşant pentru fotbaliştii din Liga 1 care refuză vaccinarea. 

„Nu se vaccinează de proști și de tâmpiți! Văd atâta mortalitate în această țară și nu își pun capul la contribuție. Poporul israelian, americanii care conduc omenirea, englezii, francezii, toata lumea vrea să își extermine populația?

Suntem tâmpiți cu toții, până se găsește un medicament miraculos vaccinul este singura variantă.

Eu am făcut de două ori COVID, dar am avut o formă gravă la început, dupa vaccin am făcut o glumă, vaccinul este extraordinar de bun, numai proștii, analfabeții nu se vaccinează. Proporția este de peste 90 de nevaccinați care mor, asta ce spune?

E multă prostie în poporul ăsta al nostru”, a declarat Dumitru Dragomir, conform realitateasportiva.net

"Nici măcar în stadion nu ar fi intrat"

Dragomir afirmă şi că, dacă ar fi fost în continuare şeful LPF, nevaccinaţii nu ar fi avut voie pe stadion, indiferent de nume. 

„Nu aveau ce căuta, nici măcar în stadion nu ar fi intrat, dacă eram la Ligă. Acum ai o larghețe extraordinară, dacă intră unul în teren și îi suflă altuia în gură e gata. Ia să le fi dat 3-0 în primul meci și 3-0 la al doilea joc, să vedeți că cum erau toți în joc de glezne la vaccinare.

Aici greșește foarte tare Gigi Becali, deși e dibaci, nu a zis niciodată nu vă vaccinați. Nu ar spune-o niciodată pentru că ar trebui să fie condamnabilă această treabă, îndemnul catre nevaccinare.

Eu sunt foarte indignat la adresa celor care nu vor să se vaccineze. Gigi Becali nu cred că e vaccinat. El se bazează pe medicamentele pe care le are. Cu medicamentele lui am scăpat a doua oară de COVID. Mi-a dat si ivermectină”, recunoaște Dumitru Dragomir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel