Nuțu Cămătaru a încălcat una dintre principalele reguli ale lumii interlope, aceea de a nu colabora cu autoritățile și a nu ”turna” partenerii de afaceri.
Nuțu Cămătaru apare ca martor într-un proces în care un avocat din Pitești a fost trimis în judecată pentru trafic de influență. Nuțu Cămătaru le-ar fi spus anchetatorilor tot ce știa și, astfel, procurorii anticorupție din Pitești au dispus trimiterea în judecată a avocatului Aurică Cocaină și a complicelui acestuia, Constatin Popescu, sub acuzația de trafic de influență, informează evz.ro.
În 2010, avocatul a cerut 50.000 de euro de la piteșteanul Costel Vlad, reținut preventiv pentru furt calificat, pentru a interveni la judecătorii pentru a fi eliberat.
În acest dosar apare și numele lui Ion Balint, cunoscut ca Nuțu Cămătaru. Potrivit DNA, calitatea acestuia este de martor, el fiind de față când Doru Vlad , fiul lui Costel Vlad, i-a dat suma de 50.000 de euro lui Constantin Popescu, complicele lui Cocaină pentru a obține o decizie favorabilă în instanță.
„În dimineaţa zilei de 24 octombrie 2010, Doru Vlad, însoțit de martorul Ion Balint, precum şi de Marian Sârbu şi Mihai Nazare, cu alt autoturism, s-a deplasat în Piteşti, la restaurantul hotelului Muntenia, unde s-a întâlnit cu inculpatul Constantin Popescu", scriu procurorii DNA în materialul de anchetă.
Anchetatorii au mai precizat că: „Cu această ocazie, martorul Vlad Doru i-a remis suma de 50.000 euro inculpatului Popescu Constantin şi, totodată, i-a spus acestuia că dacă nu se obţine eliberarea tatălui său la recurs să i se restituie banii".
Așa cum ne-au precizat surse din anchetă, Ion Balint a fost audiat în timpul cercetărilor și a recunoscut chiar că el a împrumutat cu cei 50.000 de euro familia lui Costel Vlad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News