În 2019 NU vor fi dezbateri între candidații la prezidențiale. Mai precis între candidații care contează, care au șanse pentru turul al doilea la alegerile din noiembrie.
Sondajele îl plasează pe prima poziție pe Klaus Iohannis, urmat de Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu. Dintre noii intrați în cursa prezidențială s-au detașat Alexandru Cumpănașu și Ramona Ioana Bruynseels.
O dezbatere televizată la care să participe toți cei 14 candidați încriși pe buletinul de vot nu va fi acceptată de primii clasați, dar nici măcar o confruntare între cei șapte care speră să intre în turul al doilea nu va avea loc.
Nu doar Iohannis, Dăncilă și Barna evită o dezbatere cu cei mai slab cotați, dar și eșalonul doi ar pierde dacă s-ar angaja într-un dialog cu outsiderii.
Consultanții de campanie care au agreat tacit această strategie au trei motive:
- O regulă de aur a comunicării politice spune să nu intri în confruntare directă cu un adversar mai prost plasat. Nu ai ce câștiga în planul imaginii, dar poți pierde, în cazul unor greșeli, sau chiar prin simplul fapt că îi dai outsiderului șansa să se afirme, că îi faci audiență. Iohannis i-ar ridica mingea la fileu lui Paleologu, de exemplu, iar Dăncilă ar face același lucru cu Bruynseels. În această perspectivă, nici lui Paleologu nu i-ar conveni o confruntare cu Cumpănașu, nici lui Barna cu Paleologu. De altfel, Dan Barna a dezertat deja de la o dezbatere programată cu Kelemen Hunor, dar această absență poate fi pusă și pe seama scandalului Rise Project.
- Fragmentarea extremă a publicului reduce sau chiar anulează un ipotetic câștig electoral rezultat dintr-o confruntare de idei. Social-media a împărțit publicul în câteva ”bule”, din care aceasta nu poate fi scos printr-o prestație bună la o dezbaterea tv. Dimpotrivă, un dialog cu oponentul politic poate fi perceput drept ”trădare”, așa cum a fost văzută de talibanii #rezist participarea lui Dan Barna la o emisiune a unui post de televiziune neafiliat USR.
- Ultima dezbatere electorală din turul întâi (Băsescu-Geoană-Antonescu, în 2009) a arătat că este dificil să câștigi puncte fără să pierzi susținerea unor alegători în turul al doilea. Geoană a trebuit să îl atace nu doar pe Băsescu, ci și pe Antonescu, și să răspundă atacurilor sale, iar în turul al doilea ar fi avut nevoie de toate voturile liderului PNL. Într-un context atât de tensionat și cu atât de mulți candidați cu șanse de a ajunge în turul secund, este de evitat o confruntare înainte de 10 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News