Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica a aprobat reluarea în septembrie a negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de şase luni, a declarat, vineri, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, care își încheie mandatul pe 1 septembrie.
"Ieri am avut AGA, unde a fost aprobată mandatarea Consiliului de Administraţie care să stabilească termenii şi condiţiile mandatului de negociere în continuare a acestui proiect. Acest mandat a fost dat ca urmare a aprobării unui memorandum în Guvern în luna iulie cu această tema. Acest mandat stabileşte termeni şi condiţii legat de o negociere timp de şase luni, începând de ieri (joi n.r)", a afirmat Lulache într-o conferinţă de presă privind bilanţul mandatului său la conducerea Nuclearelectrica.
Potrivit acesteia, negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 vor reîncepe în luna septembrie.
"Negocierile fuseseră suspendate din decembrie anul trecut şi vor fi reluate în luna septembrie. Eu cred că reactoarele 3 şi 4 sunt absolut obligatorii dacă vrem să avem independenţă energetică şi securitate energetică. Este absolut esenţial ca statul român să îşi definească în detaliu rolul, contribuţia, aportul, susţinerea. Este un proiect viu şi dinamic. Partenerii noştri vin cu o solicitare, noi cu un răspuns, deci nu este imposibil ca negocierile să se termine în şase luni, dar nu este nici uşor", a adăugat Lulache.
Zvonuri Compania Uraniului-Nuclearelectrica
Totodată, ea a mai spus că este esenţial ca decizia privind prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 să fie luată până la finele acestui an, altfel va fi prea târziu.
Lulache a fost întrebată şi despre zvonurile privind preluarea Companiei Naţionale a Uraniului de către Nuclearelectrica, informaţie pe care Lulache a infirmat-o, conform Agerpres.
"Nu există astăzi o discuţie între Nuclearelectrica şi CNU sau alte instituţii. Discuţiile despre raporturile dintre CNU şi Nuclearelectrica sunt dezbătute de ani de zile. Am vrut să ne uităm la posibilitatea menţinerii în România a ciclului integrat, dar în final CNU a refuzat încheierea contractului. Deci o analiză pe această temă în prezent nu există. Noi am făcut propuneri Ministerului Energiei pe această temă şi aceste discuţii se pot relua, dar doar dacă există în spate analize, studii de fezabilitate, de mediu", a mai declarat oficialul Nuclearelectrica.
Daniela Lulache a condus producătorul de energie nucleară timp de patru ani şi patru luni, fiind primul manager al unei companii de stat care a fost numit prin ordonanţa de urgenţă 109/2011 privind managementul corporativ în întreprinderile publice.
Ea va fi înlocuită, din 2 septembrie, de Cosmin Ghiţă, care are un mandat provizoriu de patru luni. Detalii despre noul director general al Nuclearelectrica puteți CITI AICI.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News