Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Nuclearelectrica a aprobat luni distribuirea sumei de 485,437 milioane de lei sub formă de dividende, la solicitarea acţionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei, informează compania printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Valoarea dividendului pe acţiune este de 1,61 lei, iar data plăţii este 28 decembrie. 'În cadrul Adunării Generale a fost aprobată distribuirea sumei de 485.437.300,11 lei, sub formă de dividende, în conformitate cu prevederile art. II şi art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 29/2017, punct introdus pe ordinea de zi la solicitarea acţionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei. Suma de 485.437.300,11 lei urmează a fi distribuită acţionarilor SNN înregistraţi la data de înregistrare 24.12.2018, reprezentând un dividend brut pe acţiune de 1,61 lei. Data plăţii aprobată de către acţionari este 28.12.2018', se precizează în comunicat.
Profit de 321 milioane de lei
Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) a înregistrat, în primele nouă luni din 2018, un profit net de aproximativ 321 de milioane de lei, în creştere cu 28,30% faţă de acelaşi interval din anul anterior, potrivit rezultatelor financiare publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). SN Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,48% din acţiuni, Fondul Proprietatea, 9,10% şi alţi acţionari, 8,42%. Ministerul Energiei a solicitat unor companii din subordine, precum Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica şi SAPE, acordarea de dividende suplimentare. Totodată, Transgaz şi Transelectrica, companii aflate de asemenea în subordinea Ministerului Economiei, au propus în AGA acordarea de dividende suplimentare, la solicitarea Ministerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News