Număr de telefon unde pot suna aparținătorii celor 102 pacienți

Număr de telefon unde pot suna aparținătorii celor 102 pacienți / Foto Pexels
Număr de telefon unde pot suna aparținătorii celor 102 pacienți / Foto Pexels

Autoritățile vor anunța un număr de telefon unde aparținătorii celor 102 pacienți de la Matei Balș pot suna.

Alegeri prezidentiale 2024

Lucian Bode a spus că va fi comunicat un număr de telefon unde pot suna aparținătorii pacienților, „imediat ce vom avea lista celor 102 persoane”.

Amintim că un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.

La momentul transmiterii știrii, rudele și aparținătorii pacienților au venit în fața spitalului pentru a se interesa de starea acestora.

UPDATE:

Au fost operaționalizate două linii telefonice unde aparținătorii pot afla informații despre relocarea pacienților evacuați în urma incendiului de la Institutul Matei Balș din Capitală, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt: 021.2069398 și 021.2648515.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel