Anul 2023 a fost unul complet diferit cu privire la asigurările în fața dezastrelor naturale.
Nicoleta Radu, Directorul General al PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) România, a vorbit în cadrul interviurilor DC News despre recordul de dosare de daună pe care societatea le-a avut în acest an, cele mai multe fiind ca urmare a seismelor de la începutul anului din zona de vest a României, o zonă care nu era cunoscută pentru mișcările tectonice, precum zona seismică Vrancea.
”Anul 2023 a fost un an cu adevărat special pentru noi. A început în forță, cu evenimentele naturale care s-au petrecut atât în Turcia și ulterior și în România, cutremurul din Gorj, apoi cutremurul din Arad, au urmat inundațiile din vară, din sudul țării și din sud-vestul țării.
După am avut parte de o modificare legislativă a legii care guvernează asigurarea obligatorie a locuințelor, care a intrat în vigoare în 11 noiembrie și pe care a trebuit să o pregătim din punct de vedere operațional, în cadrul companiei.
Deci un an absolut special, pe care nu o să îl uităm, dar cu siguranță un an care ne-a schimbat foarte mult în bine activitatea”, a declarat Nicoleta Radu, Directorul general al PAID, în cadrul interviurilor DC News.
În ceea ce privește numărul persoanelor care au fost despăgubite în cazul cutremurelor și al inundațiilor, Nicoleta Radu a afirmat că în anul 2023, pe fondul catastrofelor naturale, ”am avut parte de cel mai mare număr de dosare de daună din toată activitatea noastră, având în vedere numărul de evenimente care s-au petrecut în România”.
De altfel, Nicoleta Radu a ținut să sublinieze că seismele neașteptate, cele din zona de vest, au adus un ”număr record de dosare, peste 4.000 de dosare de daună, 4.000 de asigurați care au fost despăgubiți cu peste 5 milioane de euro.
Evenimentele nu au fost, din fericire, de impact foarte mare, pentru că magnitudinea cutremurelor a fost mică, dar chiar și așa oamenii au putut să își repare casele, au avut crăpături în pereți, au avut tot felul de mici daune, care nereparate la timp ar putea să destabilizeze locuința și să creeze probleme pentru viitor”, a mai spus Nicoleta Radu.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News