Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat câte testări se efectuează zilnic în România.
Acesta a precizat că se efectuează zilnic 4.500 - 4.700 de testări pentru COVID-19, capacitatea totală fiind de 6.000 de teste/zi în 57 de puncte de testare.
"În acest moment, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se testează cu tehnica moleculară de identificare a ARN viral. Avem în acest moment o capacitate de testare pe aparate de 6.000 de teste pe zi în 57 de puncte de testare", a spus Nelu Tătaru, miercuri, în şedinţa de Guvern.
Fiind întrebat de premierul Orban dacă toate punctele de testare sunt operaţionalizate, ministrul Sănătăţii a precizat: "Sunt operaţionalizate sau în curs de operaţionalizare, din acest motiv facem în jur de 4.500 - 4.700 de testări pe zi, se lucrează pe aceste aparate".
"Ţin să menţionez că nu ţine doar de capacitatea aparatului, ţine şi de personalul care lucrează pe acest aparat şi de faptul dacă lucrează de o perioadă mai lungă, dacă este rodat pe acest aparat şi dacă are şi capacitatea, ca şi timp, fizic, să poată lucra", a adăugat Nelu Tătaru.
Şeful Guvernului i-a solicitat ministrului Sănătăţii să asigure o încărcătură optimă cu teste pentru COVID-19 pe fiecare centru de testare, astfel încât să nu existe centre care să nu aibă în lucru teste, şi, pe de altă parte, rezultatul să fie comunicat în 24 de ore de la recoltare.
În zilele următoare vom face o repartiţie de la nivel central sau a reprezentanţilor zonali, prin DSP-uri, ca aceste teste care s-au recoltat să meargă către zonele de testare care au şi capacitatea şi să nu se mai aştepte decât cel mult 24 de ore", a răspuns Tătaru, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu