Minorii care se află în situația de a fi victime a abuzurilor sexuale pot apela la un număr de telefon special.
Minorii victime ale abuzurilor sexuale, tot mai mulți în ultima vreme în România, au la dispoziție câteva mijloace speciale de a cere ajutor, făcând cunoscute experiențele traumatizante la care sunt supuși cu sau fără voia lor, scrie cotidianul local Viața Liberă.
Cei aflați în astfel de situații pot suna gratuit la 116.111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la vorbestecunoi telefonulcopilului.ro şi pe platforma online a organizației, https://www.116111.ro/. Toate aceste modalități pentru ajutorarea victimelor și pentru limitarea fenomenului sunt din nou aduse în atenția publică de către autorități, în contextul creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române.
Statisticilor îngrijorătoare din punct de vedere numeric li se adaugă și consecințele grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite, fapt care a generat necesitatea unei campanii denumite "Atingeri nedorite", finanțată de Ambasada SUA în România și care se va derula până la sfârșitul lunii mai 2022.
"Conform datelor organizației noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate în rândul adolescenților (50 la sută) și preadolescenților (31 la sută), însă cifre alarmante s-au înregistrat și la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (10 la sută) și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (19 la sută). În 56 la sută dintre situațiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, gânduri și gesturi extreme", a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.
Te-ar mai putea interesa și: Programul-pilot de suport alimentar în școli, în discuție la Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News