Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 5,16%, în primele nouă luni ale anului

Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 5,16%, în primele nouă luni din 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 24.823 unităţi, faţă de 26.174 de firme în 2018, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), scrie Agerpres. 

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti - respectiv 4.358 de firme (în scădere cu 15,83% faţă de primele nouă luni din 2018) şi în judeţele Constanţa (1.221, +3,91%), Cluj (1.137, +16,89%) şi Timiş (1.205, +13,06%).

Raportat la perioada ianuarie - septembrie 2018, cele mai mari creşteri ale numărului de firme dizolvate s-au înregistrat în judeţele Teleorman (+70,88%), Bistriţa-Năsăud (+57,14) şi Caraş Severin (+56,25%), în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Botoşani (-42,04%), Olt (-30%) şi Neamţ (-22,81%).

În septembrie 2019, au fost înregistrate 2.502 de dizolvări, cele mai multe în Bucureşti (448) şi în judeţele Timiş (123), Constanţa (120) şi Cluj (118).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în primele nouă luni din 2019 este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.419 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă din 2019, dizolvările din acest sector s-au diminuat cu 9,50%.

Construcţiile şi industria prelucrătoare sunt alte două domenii de activitate unde s-au înregistrat cele mai multe dizolvări de firme în primele nouă luni ale anului şi anume 2.387, respectiv 2.260.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel