Numărul de solicitări pentru eliberarea paşapoartelor, în creştere în judeţul Teleorman

Numărul teleormănenilor care solicită eliberarea unui paşaport este în creştere, de la începutul acestui an şi până în prezent fiind depuse în jur de 7.000 de cereri, cu 800 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat pentru Agerpres şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Teleorman, Sorin Ghimfus.

În perioada următoare, având în vedere numărul în creştere al cererilor, funcţionarii de la ghişeele serviciului îşi vor prelungi programul de lucru până la rezolvarea tuturor solicitărilor, a precizat Ghimfus.

În lunile iulie şi august, cererea de paşapoarte înregistrează o creştere semnificativă în judeţul Teleorman, întrucât mulţi dintre cei plecaţi în afara graniţelor vin să-şi petreacă în ţară concediul, dar sunt şi teleormăneni care optează pentru o vacanţă în străinătate.

Pentru reducerea timpilor de aşteptare, cetăţenii care doresc să depună cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie se pot programa online, accesând pagina epasapoarte.ro. Pe acelaşi site poate fi urmărit stadiul în care se află cererea de eliberare a paşaportului, iar în situaţia în care documentul este sosit înaintea termenului de eliberare, titularul se poate prezenta la ghişeu pentru ridicarea lui.

Potrivit şefului SPCEEPS Teleorman, în prezent, termenul de eliberare a paşapoartelor este de cel mult 14 zile calendaristice. Paşapoartele simple temporare pot fi eliberate şi în regim de urgenţă, în maximum trei zile, dar numai în cazul în care solicitantul se află într-una din situaţiile de excepţie prevăzute de lege.

Paşaportul simplu electronic poate fi solicitat şi ridicat, la cerere, de la orice SPCEEPS din ţară.

Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita paşaportul simplu electronic la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, de unde vor şi ridica documentul. Termenul de eliberare este de 45 de zile în statele membre ale Uniunii Europene şi 60 de zile în cazul statelor care nu sunt membre UE.

Conform reglementărilor în vigoare, paşapoartele simple temporare au o valabilitate de un an, indiferent de vârsta solicitantului. Paşapoartele simple electronice sunt valabile trei ani pentru minorii cu vârsta sub 12 ani, cinci ani - pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, iar în cazul persoanelor de peste 18 ani, valabilitatea documentului este de 10 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel