Un cititor care s-a vaccinat în weekend ne-a întrebat pe adresa redacției DC News dacă acum poate intra la mall sau în alte instituții. Adică este suficientă o doză de vaccin Covid-19 Pfizer/Moderna pentru a i se genera certificatul verde sau trebuie să aștepte și doza doi?
Certificatul digital UE privind COVID poate fi obținut după efectuarea fiecarei doze, chiar și în cazul în care este vorba de două doze, cu menționarea pe certificat dacă este vorba de prima sau a doua doză. Așadar, se poate obține certificat verde, chiar dacă nu aveți încă schema completă. Desigur, în momentul în care aveți ambele doze de vaccin Pfizer sau Moderna, trebuie să generați alt certificat verde.
Un certificat digital privind COVID trebuie emis deja după prima doză de vaccin. Numărul dozelor administrate va fi indicat în mod clar în certificatul de vaccinare. Este posibil ca statele membre să nu accepte ridicarea restricțiilor de călătorie pentru o vaccinare parțială. Înainte de a călători, vă rugăm să vă adresați autorităților naționale pentru a verifica ce restricții de călătorie se aplică.
1. Vă autentificați prin introducerea unei adrese de email.
2. Intrați pe adresa de email și accesați link-ul primit
3.Prin accesarea link-ului veți fi redirecționat în portalul de generare a certificatelor digitale UE privind COVID
4. Selectați câmpul „Adaugă” (dreapta sus)
5. Selectați categoria din care faceți parte
6. Introduceți datele necesare:
a) Pentru persoane vaccinate: CNP, nume, prenume, serie și număr act de identitate, tipul vaccinului, luna și județul vaccinării
b) Pentru persoane testate în ultimele 72 de ore: nume, prenume, serie și număr act de identitate
c) Pentru persoane recuperate după COVID-19: nume, prenume, serie și număr act de identitate, luna și județul înregistrării ultimului test pozitiv
7. Verificați datele introduse
8. Salvați datele pe care le-ați introdus
9. Vizualizați datele
10. Salvați/Descărcați certificatul
11. Dacă doriți generarea unui nou certificat, accesați pictograma „Adaugă” și reluați pașii menționați mai sus.
Până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.571.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.275 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.331.225 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 152 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 44.980 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu