Pe 24 septembrie, la nivel național există 1239 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1116 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În data de 24 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1239 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1116 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 254 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național, sunt libere 23 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 2 paturi libere la acest moment.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Bihor -1
București-2
Cluj-3
Constanța-1
Covasna - 1
Dolj-4
Harghita-2
Mureș-2
Sibiu -5
Timis-2
O tânără în vârstă de 26 de ani, din Buzău, a murit din cauza coronavirusului. Vineri, au fost raportate 7.116 cazuri noi și 145 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, vineri s-a raportat decesul unei tinere în vârstă de 26 de ani, din Buzău, infectată cu SARS-CoV-2.
Tânăra era nevaccinată și prezenta comorbidități.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.116 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 145 de pacienți au murit.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.476.
Pe teritoriul României, 43.720 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.521 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.072 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 225 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu