Anul 2024 va fi plin de alegeri.
Mai precis, numerologul Romeo Popescu a spus că trebuie să fim atenți la luna august a acestui an. Va apărea un personaj surpriză. Dar este de bun augur!
„În august vom vedea niște salvatori. Ei se vor contura în umbră oarecum. Nu îi va vedea toată lumea, dar cine are ochi să vadă va vedea chiar din ianuarie 2024. Din august, acei salvatori vor începe să iasă ușor ușor. Vor ieși vizibil din ce în ce în ce mai mult.
August pregătește acei lideri care vor ieși și la care noi nu ne așteptăm. Noi vom vedea niște oameni care candidează și vom zice X are mai multe șanse. Dar lucrurile nu vor fi așa simple. Adică dacă noi credem că iese X, de fapt nu va ieși X, va ieși Y la care tu vei zice: cine este ăsta? De unde a venit? Va fi o surpriză.
Se demonstrează că surpriza este de bun augur, adică persoana aceasta care va veni și la care nu ne așteptam va fi de bun augur. Pentru România este un an minunat. Repet: va ieși cineva la care nu te aștepți, dar va fi de bun augur”, a zis numerologul Romeo Popescu la DC News și DC News TV în emisiunea „Ce se întâmplă” cu Răzvan Dumitrescu.
Numerologul Romeo Popescu, previziuni pentru 2024, la „Ce se întâmplă?” cu Răzvan Dumitrescu:
Aproape jumătate din populaţia mondială, adică aproximativ 49% din locuitorii planetei, este așteptată la urne în 2024, conform calculelor AFP. Circa 30 de ţări îşi vor alege preşedintele, în timp ce alegeri legislative sunt planificate în aproximativ 20 de state. Aceste alegeri vor avea loc într-un context internaţional zbuciumat, sub semnul conflictului ruso-ucrainean şi al războiului dintre Hamas şi Israel.
Scrutinele vor fi supuse unui risc - mai mult sau mai puţin important, în funcţie de ţară - de dezinformare, precum şi de manipulare legată de inteligenţa artificială (AI), potrivit observatorilor.
În România vom avea patru rânduri de alegeri - europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Până în prezent s-a stabilit doar data pentru alegerile europarlamentare.
În România, alegerile europene au loc duminică, 9 iunie 2024. Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7.00-21.00, ora locală. În 2024, votanții vor alege 33 de membri ai Parlamentului European. Au dreptul de a fi aleși ca membri din România în Parlamentul European persoanele care au împlinit vârsta de 23 de ani, au drept de vot și figurează pe listele unui partid politic, ale unei organizaţii a cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale, unei alianţe politice, alianţe electorale ori ca independent. Lista completă a candidaților este publicată pe pagina Biroului Electoral Central (constituit cu aproximativ 3 luni înainte de data alegerilor europene).
VEZI ȘI: Cea mai bună lună din 2024. Numerologul Romeo Popescu: E posibil să-ți iasă totul dacă știi ce vrei / video - https://www.dcnews.ro/cea-mai-buna-luna-din-2024-numerologul-romeo-popescu-e-posibil-sa-ti-iasa-totul-daca-stii-ce-vrei-video_943751.html
VEZI ȘI: Planeta fierbe în 2024! Alegeri pe jumătate de glob - https://www.dcnews.ro/planeta-fierbe-in-2024-alegeri-pe-jumatate-de-glob_943722.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu