Deputatul PSD, Adrian Mocanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, se căsătorește cu Roberta Doloiu, fiica unui om de afaceri din Buzău, evenimentul având loc la patinoarul din municipiu, naşii cuplului fiind primarul oraşului, Constantin Boşcodeală, şi soţia acestuia, Felicia.
Peste 1.000 de persoane, între care liderii PSD Victor Ponta, precum şi Mircea Geoană, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Robert Negoiţă, Marian Vanghelie şi Adrian Năstase, dar şi politicieni buzoieni, între care deputatul PDL Cezar Preda şi vicepreşedintele PNL Cristi Bîgiu.
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nunta deputatului PSD Adrian Mocanu "rivalizează cu Scorpions".
Pregătirile pentru nunta s-au intensificat în ultima săptămână când, de dimineaţă şi până seara, zeci de persoane au lucrat la amenajarea locului unde se va desfăşura evenimentul.
Bucătarul care va pregăti mâncarea va fi Antonio Passarelli, ajutat de alţi 30 de bucătari aduşi de la Bucureşti. În total, aceştia vor pregăti 4.000 de fripturi, circa 10.000 de sarmale, în timp ce tortul va cântări 120 de kilograme. Meniul cuprinde şi icre negre şi somon.
Printre artiştii care vor cânta la nunta deputatului social-democrat se numără Horia Brenciu, Paula Seling, Ovidiu Komornic, Aurel Tămaş, Matilda Pascal Cojocăriţa, Nicu Paleru şi Emilia Ghinescu, dar şi Orchestra de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News