Nuntă regală la Montecarlo. Carlota Casiraghi şi Dimitri Rassam se căsătoresc

Carlota Casiraghi, fiica prinţesei Carolina de Monaco, se va căsători la 1 iunie cu cineastul şi producătorul de filme Dimitri Rassam, cu care are o relaţie de doi ani, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia.

După o relaţie de doi ani şi un copil împreună, micuţul Balthazar în vârstă de şapte luni, Carlota Casiraghi şi Dimitri Rassam îşi vor spune în sfârşit 'da' sâmbătă la Montecarlo. Cuplul şi-a amânat planurile de nuntă după ce au aflat că vor deveni părinţi şi după ce s-au aflat în centrul presei după mai multe zvonuri de ruptură. Potrivit revistei Hola!, cei doi tineri se vor căsători în Sala Tronului din Palat, unde a fost celebrată nunta bunicilor Carlotei, prinţul Raniero şi Grace; cea a mamei sale, prinţesa Carolina; şi ale fraţilor săi, Pierre şi Andrea.

Potrivit revistei, căsătoria va cuprinde un dineu la Palat şi o petrecere cu invitaţi seara. Potrivit surselor, ceremonia civilă va avea loc în salonul de stat a palatului, urmată de o slujbă religioasă oficiată în capela familiei în care va fi botezat micul Balthazar, născut la 23 octombrie 2018. Mirii nu se vor căsători în biserică şi nu va fi oficiată o slujbă, având în vedere că Dimitri a mai fost căsătorit religios, cu modelul rus Mascha Novoselova. Nu se cunosc prea multe detalii despre ceremonie, deşi unii anunţă că va fi nunta regală a anului.

Potrivit revistei germane Bunte, pajii ceremoniei vor fi Raphael, copilul pe care Carlota îl are cu Gad Elmaleh, şi micuţul Balthazar. Alţi copilaşi care îi vor însoţi pe miri vor fi gemenii Jacques şi Gabriella, copiii prinţului Albert şi Charlene de Monaco. Carlota Casiraghi mai are un băiat de 4 ani din relaţia sa cu actorul şi umoristul Gad Elmaleh, în timp ce Dimitri are o fiică, Darya, în vârstă de 6 ani, din prima căsătorie cu Mascha Novoselova. Dimitri Rassam, în vârstă de 37 de ani, este fiul cunoscutei actriţe, Carole Bouquet. Carlota Casiraghi şi Dimitri Rassam se cunosc de mulţi ani, însă relaţia lor a devenit oficială de abia în 2017. Ei au fost văzuţi pentru prima oară împreună la concursul de hipism de la Montecarlo din acel an, iar apoi la Balul Trandafirilor. Mamele celor doi tineri, Carolina de Monaco şi Carole Bouquet, sunt prietene de zeci de ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel