Organizarea nunților și al botezurilor a fost interzisă într-o localitatea din Alba din cauza ratei mari de infectare cu Sars-Cov-2.
Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) în spaţii închise şi/sau deschise este interzisă, începând de duminică noaptea, în Sâncel, o comună din apropierea municipiului Blaj, unde rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2, respectiv 3,46, este cea mai ridicată din judeţul Alba, relatează Agerpres.
Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba a adoptat, duminică, o hotărâre privind constatarea ratei de incidenţă cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 şi stabilirea măsurilor de limitare şi prevenire a răspândirii virusului la nivelul municipiului Blaj şi comunelor Sâncel şi Unirea. Măsurile intră în vigoare începând cu data de 20 septembrie, ora 00,00, pentru o durată de 14 zile.
Potrivit documentului adoptat, măsurile stabilite pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 în cele trei unităţi administrativ-teritoriale sunt cele prevăzute în hotărârea CJSU Alba nr. 208 din 10 septembrie. Astfel, potrivit anexei hotărârii CJSU de duminică, în comuna Sâncel, unde rata de infectare a ajuns la 3,46, vor intra în vigoare măsurile prevăzute în Hotărârea CJSU Alba nr. 208 din 10 septembrie - art.2 lit.A şi D.
Printre măsurile prevăzute la art. D menţionat, valabile în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori, se numără: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă; organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă; organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă; se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc) în spaţii închise şi/sau deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
Cu cea mai mare rată de infectare din judeţ, comuna Sâncel, care are în componenţă trei sate, are 9 cazuri de infectare la o populaţie de 2.599 de locuitori. Primele cazuri, în număr de 3, au fost raportate în 9 septembrie. În condiţiile în care DSP a anunţat sâmbătă şi duminică alte 4, respectiv alte 3 cazuri înregistrate în Sâncel, rata de infectare, calculată cu câteva zile întârziere, arată că aceasta va fi în continuă creştere.
Alte măsuri restrictive vor fi instituite şi în Blaj, unde rata de infectare este de 2,27 şi în comuna Unirea - 2,46.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu