Nutriţionist: Spanacul, obligatoriu pentru persoanele peste 50 de ani

Fotografie de la Lisa Fotios, pexels
Fotografie de la Lisa Fotios, pexels

Un medic nutriţionist afirmă că spanacul este un aliment obligatoriu pentru persoanele care au trecut de vârsta de 50 de ani. 

Pe măsură ce trec anii, alegerile alimentare corecte devin din ce în ce mai importante pentru sănătatea noastră. Fructele şi legumele sunt benefice pentru organism, dar există o legumă cu frunze verzi care trebuie inclusă obligatoriu în alimentaţie după vârsta de 50 de ani. "Dacă ar fi să aleg o singură legumă, aş indica legumele cu frunze verzi, în special spanacul", susţine Amy Goodson, nutriţionist, membru al consiliului medical şi autoarea cărţii "The Sports Nutrition Playbook".

Motivul pentru care Goodson recomandă spanacul persoanelor peste 50 de ani este că legumele cu frunze verzi sunt o sursă excelentă de nutrienţi deosebit de importanţi pentru persoanele în vârstă, şi anume calciu, vitamina B12 şi potasiu, informează "Eat This, Not That".

"Persoanele cu vârsta peste 50 de ani au o nevoie crescută de nutrienţi, în special de anumite vitamine şi minerale care contribuie la îmbătrânirea sănătoasă. În special, au nevoie de mai mult calciu pentru a menţine densitatea minerală osoasă, de mai multă vitamina B12, deoarece absorbţia acesteia scade de obicei cu vârsta şi de mai mult potasiu, a cărui lipsă este o problemă pentru toată lumea", explică specialistul.

VEZI ŞI Cum faci ouă ochiuri fără ulei. Secretul Mihaelei Bilic - Video

"Cele mai bune surse de vitamina B12 sunt proteinele animale"

Expertul notează că proteinele de înaltă calitate sunt un alt nutrient important care ar trebui prioritizat pe măsură ce îmbătrânim, pentru a menţine masa musculară. Referitor la nutrienţii importanţi anti-îmbătrânire, spanacul are un beneficiu triplu.

CITEŞTE ŞI Ce să alegi când ții dietă: ricotta sau mozarella? Bilic: Este perfectă pentru cei aflați la cură de slăbire

"Deşi o singură legumă nu vă va putea oferi toate cele trei elemente de care aveţi nevoie mai mult conform Ghidului Alimentar (DRI), legumele cu frunze verzi, inclusiv spanacul, sunt pe primul loc pe listă. Legumele cu frunze verzi conţin calciu, potasiu şi vitamina B12. Sunt, de asemenea, bogate în fibre, importante pentru sănătatea intestinului şi a inimii, şi în antioxidanţi, care ajută organismul să lupte împotriva inflamaţiei. Deşi spanacul este cel mai bun supliment verde pentru persoanele de peste 50 de ani, o dietă echilibrată este totuşi necesară pentru a obţine cota maximă de nutrienţi pe care îi conţine. Reţineţi că multe dintre aceste elemente nu se găsesc în legume. Cea mai bună sursă de calciu sunt produsele lactate precum laptele proaspăt, brânza şi iaurtul. Cele mai bune surse de vitamina B12 sunt proteinele animale, cum ar fi carnea de vită, ficatul, peştele, ouăle, produsele lactate şi cerealele. Cel mai mult potasiu se găseşte în fructe şi legume, precum şi în produsele lactate precum iaurtul şi laptele proaspăt. Spanacul verde poate fi amestecat cu omletă la micul dejun, tăiat în salate pentru prânz şi adăugat ca garnitură la orice proteină. Bonus - spanacul poate fi chiar amestecat în smoothie-uri pentru un plus de nutrienţi", susţine nutriţionistul, conform Rador.

CITEŞTE ŞI Ce este dieta alcalină, de fapt. Se spune că ar avea efect curativ, dar nu este recomandată oricui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel