Nutriționistul Mihaela Bilic a atras atenția asupra faptului că "amenințarea Covid" ne-a obligat "să reconfigurăm obiceiurile de consum".
Într-o postare pe Facebook, nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre "educația alimentară via Covid".
"Au fost vremuri când oamenii mâncau folosind tacâmuri, așezați la masă, iar mâncarea era gătită. Apoi au venit vremuri în care oamenii au început să mânânce oriunde și oricum, de obicei produse ambalate, care nu necesită lingură sau furculiță. Pentru silueta și sănătatea noastră aceste noi obiceiuri de consum au fost nefaste: lipsa unui program de masă și mâncatul pe fugă/pe pilot automat, în timp ce faci alte activități, încurajează supraconsumul.", a scris nutriționistul.
"Există țări în care mâncatul pe stradă e considerat nepoliticos. Există țări în care restaurantele sunt deschise doar între anumite ore, nu mănâncă nimeni la ora 4 după-amiaza și nici înainte de ora 12:00. Există țări în care sandvișurile și mâncarea fast-food se consumă fără grabă, într-o pauză de masă respectată de toată lumea. Totul e o chestiune de educație și se bazează pe obiceiuri pe care le-ai văzut în familie, cu care ai crescut. Mâncatul în mașină, în mijloacele de transport în comun, la birou sau chiar acasă, în canapea, este o dovadă de lipsă a educației alimentare. Când muncim, muncim, iar când mâncăm, mâncăm- haideți să nu le mai amestecăm. Gresim când avem impresia că putem face mai multe lucruri deodată și nu putem da vina pe lipsa de timp pentru că avem un program de masă haotic!", a continuat Bilic.
Mihaela Bilic a transmis apoi că "noroc că a venit amenințarea Covid ca să ne oblige să reconfigurăm obiceiurile de consum."
"De frica virusului începem să limităm consumul de alimente în locuri publice, improprii pentru luat masa. De la începutul acestui an în Franța a fost interzis consumul de mâncare în sălile de cinema sau de teatru, în incintele sportive și în mijloacele de transport. Cum e să te duci la film fără să mănânci popcorn? Covid-ul ne obligă! Adio sendvișuri mâncate în avion, în tren sau în metrou, la revedere ronțăieli pe stadion sau la concerte. Se interzice inclusiv consumul de mâncare și băutură în picioare în baruri și restaurante.", a adăugat Bilic.
Nutriționistul a spus, în încheierea postării, că "nu știu dacă este aberant, amuzant sau doar excesiv, dar astfel de măsuri chiar sunt spre binele nostru."
"Să mănânci așezat la masă, cu atenția în farfurie și să te bucuri de mâncare cu toate simțurile este cel mai sănătos obicei. În ultimii 50 de ani, datorită produselor ambalate și ultraprocesate, am ajuns să mâncăm non-stop, fără să mai ținem cont dacă ne este foame sau dacă ne-am săturat. Poate că este un moment bun să reconsiderăm relația cu mâncarea, să-i acordăm locul și respectul cuvenit în viața noastră. Nu suntem atât de fragili încât să nu rezistăm câteva ore fără mâncare. Faceți curățenie în obiceiurile alimentare și păstrați doar mesele principale, pe care să le luați în siguranță, într-un cadru adecvat. Faptul că am lăsat alimentele să ne invadeze existența a avut ca rezultat explozia problemelor legate de obezitate. Oare aveam nevoie de Covid ca să ne oprească din mâncat?! Cine știe, cert este că orice lucru rău are și partea lui bună.", a conchis nutriționistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu