O ambulanță aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, în Galați.
UPDATE: Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc vineri seară pe drumul național DN29, în localitatea Huțani, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de urgență (ISU) Botoșani, scrie Agerpres.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane.
”La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere și descarcerare, ambulanța de Terapie Intensivă SMURD și două ambulante ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au constatat că este vorba de un carambol între trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane. După evaluarea la fața locului, trei dintre acestea au fost transportate la spital”, a informat ISU Botoșani.
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că în accident au fost implicate patru autoturisme și ar fi fost două victime. Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.
Patru persoane au fost rănite vineri seară pe DN 25, în zona localității gălățene Vameș, într-un accident rutier în care a fost implicată și o ambulanță aflată în misiune, scrie Agerpres.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, ambulanța aflată în depășire, având semnalele acustice și luminoase pornite, a fost lovită de un autoturism al cărui șofer a virat la stânga fără să se asigure. În urma impactului au suferit leziuni cei doi șoferi, precum și alte două persoane aflate în ambulanță. Cele patru victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.
Citește și: Accident Pantelimon: Tânărul de 16 ani, cercetat pentru omor. Av. Bărbuceanu: Schimbarea încadrării juridice ar trebui să aibă loc și pentru major
O familie cu un bebeluș în cărucior a fost, joi, la un pas să fie spulberată, în timp ce se deplasa pe un trotuar aferent unei artere intens circulate, după ce două autoturisme aflate în trafic s-au ciocnit, iar una a ajuns pe trotuar.
Din verificările efectuate la fața locului de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-a stabilit că un bărbat, de 24 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, pe banda 2, având direcția de deplasare către Drumul de Centură, în momentul când ar fi intenționat să schimbe banda de deplasare, ar fi acroșat un alt autoturism aflat pe banda 1, care avea aceeași direcție de mers și care era condus de un tânăr, de 18 ani, din municipiul Galați, potrivit presei locale.
”Cei doi conducători auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea pentru consumul de băuturi alcoolice, precum și pentru cel de substanțe psihoactive, rezultatele au fost negative. Bărbatul de 24 de ani a fost sancționat contravențional, cu amendă de 650 de lei, pentru neasigurare la schimbarea direcției de deplasare, potrivit IPJ Galați, citat de sursa menționată.
Din fericire, cei trei pasageri din autoturisme nu au fost rănite, însă câțiva pietoni aflați în zonă au suferit atacuri de panică și au avut nevoie de îngrijiri medicale de la echipajele de urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu