"O ameninţați?". Miki Stojicic, cameramanul Luciei Gorraci, detalii despre ce s-a întâmplat în biroul Dianei Șoșoacă

Miki Stojicic, cameramanul care se afla cu jurnalista Lucia Gorraci în biroul Dianei Șoșoacă, a povestit cum a început scandalul.

”Totul a fost bine, până când unul dintre bărbaţii care se aflau în birou a adus un sac negru, mare, doamna Șoșoacă devenind agresivă, spunând că în acel sac se bagă oamenii morţi dezbrăcaţi. Apoi, s-a aşezat pe scaun şi a spus că limba italiană seamănă cu româna, fără ca Lucia să reacţioneze. În acel moment, ea a spus că vrea să vorbească în română și ca Delia Marinescu să vină lângă aceasta, spunând să aibă grijă cum traduce pentru că ea ştie şi italiană şi engleză și o să verifice. În acel moment, Lucia a întrebat: "O ameninţaţi?", iar doamna Șoșoacă i-a răspuns că "dacă nu vă convine, puteţi să plecaţi". Lucia s-a ridicat, eu filmând tot ce se întâmplă, apoi toţi au venit pe hol, iar eu am rămas în uşa biroului pentru a-mi lua microfonul să îl bag în geantă.

Ulterior, toate persoanele, în afară de mine, s-au înghesuit în hol, formând o ambuscadă. Ea filma, în acest timp. După ce s-a schimbat radical şi a încuiat uşa cu cheia, întrebându-ne cine suntem şi cerându-ne să ne legitimăm, a sunat la poliţie şi a comunicat că anumite persoane au intrat peste ea fără voia ei, filmând-o fără voia ei. La un moment dat, cineva a sunat la uşă, a intrat şi, în acel moment, Lucia a reuşit să iasă pe casa scării, noi rămânând în interior. Acel bărbat a intrat în birou, în spatele meu. După, doamna Șosoacă a început să ţipe la mine, spunându-mi că nu sunt jurnalist şi să arăt documentele în acest sens, reclamând că jurnalista a întrebat-o altceva decât ceea ce vorbiseră iniţial. Camera era pe masă, ea îmi zicea să nu filmez”, a spus Miki Stojicic, cameramanul care se afla cu jurnalista Lucia Gorraci în biroul Dianei Șoșoacă, informează Antena 3, în emisiunea Sinteza Zilei.

Vezi și: Scandal Șoșoacă-Goracci. Pauliuc: Doamna Șoșoacă a obținut ceea ce a urmărit. A vrut să fie "prima donna"

Lucia Goracci, declarații în presa italiană

"Am fost primiţi pentru un interviu cu privire la poziţiile anti-vaccinare ale senatoarei Şoşoacă, să clarificăm asta. Din păcate, odată ce am început să pun întrebări, senatoarea, într-un crescendo grotesc, a decis să ne dea afară, pentru ca apoi să decidă să ne încuie în cameră. I-am cerut dovezi ştiinţifice pentru poziţiile anti-vaccinare. A început să îmi spună că în România morţii sunt îngropaţi dezbrăcaţi în saci negri şi că asta ar merita un al doilea proces Nurnberg (n.r. la Nurnberg au fost judecaţi, pentru crime de război, naziştii, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial). Mi-a spus la un moment dat că eu sunt jurnalistul Guvernului, în timp ce ea este cu Dumnezeu şi cu adevărul. Iar de aici a început coşmarul. Ne-a încuiat în cameră, alături de nişte bărbaţi, printre care şi soţul ei. Apoi a început să ne filmeze cu un telefon în timp ce cu un altul cerea intervenţia poliţiei, spunând că noi am intrat prin efracţie", a precizat Lucia Goracci. 

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel