O asistentă și-ar fi sedat pacienții pentru a avea "o tură ușoară".
Caz revoltător în Marea Britanie. O asistentă medicală și-a sedat pacienții fără vreun motiv medical, ci doar pentru a avea "o tură ușoară".
Catherine Hudson, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnată acum pentru acțiunile sale din perioada 2017 și 2018, de la Blackpool Victoria Hospital. Potrivit instanței, asistenta a fost îndemnată de o altă angajată a spitalului să recurgă la sedarea pacienților. Procurorii au descoperit mai multe mesaje text între cele două, în care vorbeau despre această practică, scrie Daily Star.
"Am de gând să ucid patul 5", ar fi spus asistenta în unul din mesaje.
"Am sedat-o pe una dintre ele până la un centimetru de viață lol. Pun pariu că va sta o săptămână fără suflare haha xxx", este un alt mesaj scris de fosta asistentă.
Întrebați despre aceste mesaje, atât Catherine Hudson cât și alți asistenți vizați în această anchetă ar fi spus că este vorba de niște simple "glume", recunoscând doar că au furat medicamente din spital. După ce au fost descoperite toate aceste nereguli, ca urmare a unei sesizări depuse de unul dintre asistenții medicali, mai mulți membri ai personalului spitalului au fost arestați în timpul anchetei.
Instanța de judecată a menționat în motivare că sedativele care nu sunt prescrise de medic pot pune în pericol viața pacienților. Asistenta Hudson a fost găsită vinovată de trei capete de acuzare de rele tratamente și de un cap de acuzare de conspirație pentru rele tratamente.
"Acesta a fost un abuz complet de încredere - încredere pe care victimele și familiile lor o aveau, așteptându-se ca acestea să fie îngrijite și să se simtă în siguranță. Din păcate, realitatea a fost exact opusă. Hudson și Wilmot i-au tratat pe pacienți fără grijă sau compasiune, râzând atunci când aceștia au ajuns să se rănească și drogându-i pentru a-i face să tacă, astfel încât să poată avea o tură ușoară", a spus inspectorul-șef detectiv Jill Johnston, de la poliția din Lancashire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu